Ziua 41, Etapa 8. De la Delnita la Schitul Sf.Ap.Petru si Pavel, Botos

5 octombrie 2019, Delnita.

Dimineata a venit repede si ne-am trezit devreme. Am trimis un colet prin SameDay (care, culmea curieratului romanesc, ajunge si intr-un catun) si apoi am inceput pregatirile de plecare. Eram nevoiti sa plecam pentru ca oamenii aveau rezervari. Vremea era stabila si chiar soarele se chinuia sa strapunga norii grosi si pufosi. Era racoare, dar parca ceva mai mult de 5 grade Celsius.

Gazdele au fost foarte amabile si ne-au servit si masa de pranz inainte de a pleca. Iar mancare buna, multa si de casa. Familia Ivanciuc, cei care administreaza Domeniul Cerbilor, gazdele noastre, chiar au fost si sunt oameni de treaba. Doamna Viorica Ivanciuc gateste foarte bine si pune suflet, iar Domnul este un adevarat majordom, politicos, amabil, cordial si serviabil. Multumim mult!

Dupa servirea mesei, ne-am luat ramas bun, am incarcat bolovanii in spatele inca, parca, neodihnit, si am pornit la o noua aventura: trecerea peste munti, in Botos. Domnul Ivanciuc ne-a recomandat drumul usor si lung, noi, incapatanati, am ales drumul greu si scurt, diferenta: frumusetea.

Drumul era bun, forestier dar bun. Cum ne-am oprit sa facem cateva poze, am observat in urma noastra doi catelusi negrii. Erau cateii de la pensiune. Veneau dand din coada si plecandu-si urechile.

Ne-am gandit ca sunt niste buni tovarasi de drum si am acceptat propunerea lor. Dupa cel mult 2km, am ajuns la momentul si locul din care trebuia sa accesam versantul prin albia unui parau. Drumul era mancat de parau si singura varianta era prin albie. Am urcat asa o buna parte din drum si apoi ascensiunea a devenit imposibila prin apa. Am facut dreapta si am urcat prin padure facand o bucla ocolitoare, care ne-a furat timp, dar ne-a si dus catre o zona superba de belvedere. Zona si cu un pic de semnal.

Catelusii mereu langa noi, se bucurau, se jucau si veneau sa-i mangaiem.

Am ajuns pe culme si chiar aproape pe varf. Eram la o mie doua sute si ceva de metri. Era rece bine, dar noi, incalziti, nu am simtit decat atunci cand am facut o scurta pauza.

A inceput coborarea si, conform GPS-ului cam fara semnal, drumul nu o lua in directia in care vroiam noi, asa ca am abandonat drumul forestier si am inceput sa mergem printr-o padure relativ tanara, programata pentru macelarire. Cum stiu asta? Copacii erau 90% marcati pentru taiere. Austriecii abia asteapta sa ne toace lemnul si padurile si sa ne dea in schimb legi, reguli, imprumuturi, ordine si gunoaiele lor de care nu mai au nevoie. Dar nu e numai vina lor. Este si vina acestui popor care, ca sa iasa din saracie, isi taie creanga de sub picioare, negandindu-se la ce va urma.

Am iesit intr-un alt paraias care, vedeam deja, pe harta, ca este un afluent al unui parau mai mare ce urma sa ne insoteasca drumul pana in Botos. Ne-am luat dupa el si, dupa cum estimasem, am ajuns in drumul forestier mare care ne-a dus in comuna. Catelusii dupa noi. Deja cel mai mic incepuse sa planga, dar nu parea sa-l doara ceva; poate burtica de foame… 🙂

La raspantia de drumuri in care aparea indicatorul catre Schitul Botos, am cugetat rapid si, in 7 rasuflari, precum samuraii, am decis sa mergem catre manastire. Pe harta parea un drum relativ plan. Aiurea… am urcat de ne-au sarit sireturile. Nu avem capace la bocanci. 🙂 Ne gandeam ca in 40 minute maxim o sa fim la manastire, dar a durat in total peste o ora. Am urcat de la 800m pana la 1250m, in mica distanta.

Ne-am bucurat de peisajele superbe si am facut o multime de fotografii minunate. Spre apus am ajuns la Manastire cu catei cu tot. Oamenii, foarte primitori, ne-au ajutat sa ne cazam la ei si ne-au invitat la masa. Eram obositi si satui, si chiar nu mai incapea nimic in noi, asa ca am refuzat politicos. Am mai tropait prin curtea manastirii, am admirat peisajul si am inghetat nitel. Am fost invitati si pe la biserica, ca na, sa nu zica lumea ca “nu suntem dusi pe la biserica”, dar de data asta nu am refuzat. In biserica era cald si bine, Ninja aceia cantau asa fain ca ma luase somnul. Doamne, ce frumos spectacol! La un moment dat s-a stins si lumina si a intrat in scena virtuala chiar Profetul David cu a lui psaltire. Asta m-a uns pe suflet si, cascand de zor, ma straduiam sa-mi tin capul sus si treaz. Asa e dupa 14 km de urcat si coborat, dupa un frig bun si o oboseala acumulata deja cronic.

Dupa ritualul de seara, am vrut sa mergem la somn, dar un parinte de treaba ne-a prins si dus la masa, unde ne-a scarpinat intre cornite si ne-a rasfatat cu o salata minunata din ingrediente bio. Chiar ne-am bucurat si-i multumim mult!

Doamna Lucia, ajutorul nostru de nadejde, ne tot recomanda sa lasam bani la manastiri. Asa e bine si frumos, ni se sopteste din culise. Oricat am incercat sa explic ca nu e bine, nu am fost auzit. Mancarea costa, cazarea costa, totul costa. Bine, bine si IUBIREA CRESTINEASCA unde o lasam atunci? Ce facem? Ii mituim pe calugari sa iubeasca pentru bani sau sa primeasca doar calatorii si pelerinii potenti financiar? Ce facem cu cei care nu au decat un zambet de oferit si o vorba buna? Ii lasam la poarta?  Daca noi ii platim aici, oare se mai considera o fapta buna ce ei au facut, sau deja isi iau plata ca niste vamesi si averea lor din ceruri scade in loc sa creasca?

Sa gandim un pic si altfel: cat poate sa coste cazarea pe o noapte? Cat costa si la o pensiune, un 100 ron, sau ceva mai mult.  Sa CONSEMNAM ca aici nu-i pensiune ci sunt conditii modeste. O analiza prin biorezonanta de 30 min costa 100 – 150 ron. Daca le cer bani celor carora le fac analize si ii tin cate o ora pe fiecare, cred ca ar mai trebui sa-mi dea ei… Dar sa nu facem contabilitate cu sufletul si cu dragostea pentru semeni!!! Cei care se simt cu caciula sub musca sa scuture caciula, nu sa puna muste si pe alte caciuli ca sa fie toti la moda!!!

Sa ne intoarcem la mioarele noastre si sa terminam polologhia. Am mancat o salata mare si ne-am retras catre culcusul nostru. Chilia noastra era calduta si animata de un calorifer cald si generos. Cat de bineee! Se usuca hainele, bocancii…etc

Ne-am pus la somn, dar eu nu prea aveam asa ceva. Oboseala cronica. Cu greu, spre dimineata am reusit sa adorm. Totul bine…