21 septembrie 2019, Sucevita
Ne-am propus sa plecam mai devreme de data asta. Si iar socoteala nu s-a potrivit.
Cu greu ne-am trezit si dat jos din pat. Oboseala devine acuta si colaboreaza si cu toamna care, dintr-o data, a devenit rece. Am fugit la Maica Stareta sa ne luam recomandarile, ramas bun, sa multumim si sa anuntam ca plecam definitiv. Maica Stareta avea musafiri si noi am plecat la arhondaric sa ne facem bagajele si sa facem curat dupa noi.
In jurul orelor 14, maica Stareta s-a eliberat si am putut sa vorbim cu dansa. Am fost si acolo retinuti un picut, pana pe la orele 15. La 15.10 am reusit sa plecam. Destul de tarziu si destul de incurcati. Nu am mancat de pranz ca sa plecam mai repede, dar a durat. Am luat mancarea la pachet si am avut cateva kg bune de carat in plus. Afara era frumos, soare, dar rece. In padure, la umbra, se simtea bine acest capriciu al toamnei.
Am mers pe sosea, masini nu foarte multe dar destule sa te bazaie la cap si sa te forteze sa mergi stresat cu grija prezentei lor de dupa multele serpentine. Mai mult de 60% din drum a fost doar urcare pe un plan inclinat acceptabil. Totusi, urcare.
Desi am vrut sa usuram bagajele, am facut lacomia sa ne incarcam cu toata mancarea daruita de maicute, pentru care le multumim mult. Am dat cate 3-4 kg din rucsaci si am pus cam tot atata, daca nu cumva mai mult. Am fost cadorisiti cu simt de raspundere si, noi avand “bun simt”, nu am putut refuza. Concluzia a fost sa caram o tona de mancare la deal.
Partenerul meu de drum, nefiind obisnuit cu magaria asta, ducea cam greu sarcina la deal. Ce sa faci, daca viata pentru unii este doar in puf si mofturi? Mai mult greul sperie si-i face pe oameni sa incerce sa gaseasca variante de evadare. “Ma doare, mi-e greu”, etc. Povestile mintii controlata de Domnul Ego, domn ce e comod din nastere, conservator si alintat. Domnul Ego mai este si perfid si duce o lupta mojica impotriva constiintei ce-l pune un pic la munca. Vrea sa pastreze resursele si sa le economiseasca. Intrebarea este pentru cine si pentru ce?
In “Avocatul Diavolului”, diavolul il intreaba pe avocat pentru cine cara caramizile din sacul numit constiinta? Pentru Dumnezeu? Aici se pune intrebarea pentru cine economiseste egoul resursele? Pentru cei ce-l mituiesc sa-i lase sa-si bata joc de fiinta? Adica pentru FMI, care-ti da bani dupa ce te-au facut sa ai nevoie de ei si apoi te tin mereu dator ca sa te poata controla? Nu seamana un pic povestile?
Cu greu am ajuns in varful muntelui, Pasul Ciomarna. Era aproape de asfintit si batea un vanticel rece ca gheata. Noi, uzi si obositi, am simtit acea adiere ca o lama de sabie rece ce spinteca carnea. Cred ca asa frig nu mi-a fost de cand muma m-o facut. Incepusem sa tremur ca un caine plouat si lasat afara in frig. Am mancat cat am putut de repede o parte din combustibilul solid din bagaj, nu ca muream de foame, dar ingreuna deplasarea si speram sa ne mai ofere ceva calorii care sa ne mai incalzeasca cockpitul. In zadar, tot sapte toale si miscarea au rezolvat problema pe parcurs.
In acea parcare erau mai multi oameni, cativa cateusi si o pisicuta tare flamanda si alintata care nu manca decat branza, cu paine se ineca. Stapanii catelusilor si ai pisicii, oameni de treaba si un pic afectati de viata, cu mari pierderi si traume. Am intrat un pic in vorba si am fi continuat mult si bine daca nu ne strangea frigul cu usa sa plecam mai repede. Noaptea batea la usa cu berbecul si aproape deja intrase in casa. In consecinta acestei patrunderi prin efractie, ne-am vazut in intunericul ce-l mai lumina cate o masina si frontalele bine incarcate de data aceasta.
Pe drum ne-a oprit o masina si un domn de treaba s-a oferit sa ne duca pana la Casa Colnita. Am refuzat, conform contractului tacit cu noi si regulilor expeditiei, si astfel am aflat ca dansul este insasi patronul acestei locatii. Am multumit si am continuat drumul pe jos. La cativa km mai incolo, alti oameni s-au oferit sa ne transporte motorizat, dar era pacat sa acceptam o astfel de oferta si sa ramana combustibilul din motoarele noastre nears. Am refuzat politicos si recunoscator, si tot cu bocancii am continuat drumul.
Inca vre-o 8-9 km buni, admirarea unui cer instelat clar, superb si rece, ce ne-a amintit de Luceafar, si am intrat in Ciomarna. O localitate micuta, de munte, rasfirata si frumoasa. Frumosul l-am vazut dupa ce s-a luminat. La lumina felinarelor era asa ca in filosofia si poezia lui Blaga: “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Luna nu rasarise, dar stelele ma tot duceau cu gandul la emeritul arhitect ce a proiectat acest matrix. A facut totul functional si s-a gandit si la aspect… Sa nu fie totul sec si banal.
In jurul orelor 22 am aterizat in sfarsit in ograda gazdelor, nu cu OZN-ul ci cu rucsacii, toiagul si bocancii colbuiti. Mama domnului care ne-a oprit pe drum ne-a intampinat si condus catre camaruta noastra. Am primit o camaruta faina,rustica, calduroasa si curata, cu baie si tot ce ne lipsea, material.
Multumim mult!
Dezechiparea a fost greoaie si a necesitat un pic de odihna inainte. Curatarea echipamentului si a noastra nu a mai durat asa de mult, totusi tot ne-a prins miezul noptii.
Am impartasit concluzii si teoreme, leme si reciproce si apoi am adormit fiecare cu visele lui…