Ziua 31, Etapa 8. De la Moldovita la Campulung Moldovenesc

26 septembrie 2019, Moldovita.

Dimineata era insorita, dar atmosfera promitea ceva averse de ploaie. Ne pregateam sa plecam si ne-am gandit ca inainte de plecare sa facem cate un dus cu apa fierbinte, sa punem muschii un pic in tema si sa nu imputim prea tare echipamentul. Zis si facut. A venit si randul meu la dus, era deja abur in baie, dar am facut si eu inca pe atat. In mod normal nu ar fi fost atat de mult daca camerele ar fi fost incalzite, dar e septembrie si nu se face inca foc. Iesind din baie si lasand usa deschisa, aburul a invadat camera si senzorul de fum s-a activat pornind alarma de incendiu din cladire. Un pic de circ, telefoane, receptionera la usa si cei de la paza si protectie care se pregateau sa anunte pompierii. Slaba treaba cu acest senzor de jucarie. Bine ca nu a pornit si “dusul” antiincendiu din tavan. Atunci distractia ar fi fost completa.

Fetele si administratoarea au fost tare dragute, si la propriu, si la figurat, si ne-au inteles si ajutat. Le multumim mult! Multumim mult si Domnului Primar, care cu toate treburile sale si cu tot stresul de pe capul dansului, a gasit un minut sa ne ajute cu aceasta cazare!!!

Am plecat relativ tarziu pentru drumul ce-l aveam de strabatut. Harta spunea 29 de km, dar au fost efectiv 37 in total, iar daca punem si sectoarele neinregistrate de GPS din lipsa de semnal si acuratete…

Am vizitat rapid Manastirea Moldovita si apoi am luat azimutul si l-am urmat. Kilometrii nu treceau foarte repede, dar timpul cam da. Prin comuna Frumosu ne-am oprit sa mancam. A fost  o masa in aer liber, in parculetul comunei. Frumoasa zona.

La cativa km de Frumosu am fost nevoiti sa scoatem echipamentul de ploaie si sa ne facem upgrade-ul de rigoare. Ploaia nu era torentiala, dar destula cat sa ne ingreuneze miscarea si inaintarea.

De la Vama am intrat pe soseaua europeana. Daca pana atunci ne mai deranjau masinile, din acel moment au devenit tortura picaturii chinezesti. Primele 100 de picaturi nu le simti. Apoi fiecare devine, incet, insuportabila. Eram oarecum pregatiti si pentru asta. Ne-am pus castile, am dat drumul la muzica tare si am sperat ca nu vom mai auzi nimic. Aiurea…! Cand trecea cate un tir cu 80km/h pe langa tine, simteai ca te ia cu el, si dupa el, imediat, venea si o nebuloasa de aer, picaturi si micropicaturi de apa, care-ti imbrobodea fata cu un model ”dalmatian”. Stergeam apa cu noroi si continuam sa mergem.

Seara a venit repede si… Atentie comanda la mine! Activati Frontalele! Reflectorizantele sus, in monom – asa cum ii place lui Berenghi – si pas de mars! Monomul, care nu avea decat slabe sanse sa se transforme in binom, a fost absolut necesar si suficient. Altfel nu aveam cum merge pe marginea ingusta a drumului. Binomul ar fi fost desfiintat de primul TIR.

Au fost multe momente in care mi-am amintit bancul cu nebunii care dupa ce au sarit 99 de garduri din 100, au obosit si au hotarat sa se intoarca. Mult nu mai aveam si noi. Incepuse sa ne bantuie Domnul Ego, care era vadit obosit de drum si monotonia pasilor si monomului si care ne dadea idei de a merge cu microbuzul, taxiul, ocazia… orice. Deja facusem 30 km, dupa domnu’ GPS.

Am ignorat cu greu petitiile, jalbele si indemnurile “binevoitoare“ ale Domnului Ego. Am tras de noi sa pastram nealterat spiritul si chiar forma acestei expeditii. Nu este usor sa treci brusc de la o viata sedentara la un fel de sport extrem.

Domnul Ojog Traian Gabriel, gazda noastra de la Campulung, ne suna din doua in doua ore ca sa stie cum sa aranjeze toate cele, cazare, mancare etc. Foarte de treaba omul! Multumim mult!

Dupa 9 ore de traseu si 37 de km, am ajuns in sfarsit la punctul terminus, Campingul Clubului Scolar, unde am fost cazati si in 2017. Rupti si uzi, plini de asteptari si cu mancarea inca in stomac. In timpul efortului si frigului, mancarea nu prea se digera si resursele se imputineaza. Recomandarea este sa nu mananci mancaruri grele cand e vorba de efort mare.

Ne-am dezechipat si cu apa rece ne-am spalat superficial. Nu aveam apa calda si nici caldura, dar nu ne asteptam la nimic. Oboseala era mai puternica decat orice. Si endorfinele erau la nivel maxim, si am adormit repede si usor.