18 octombrie 2019, Moisei
Toamna aceasta frumoasa si insorita ne-a rasfatat cu inca un rasarit superb si o dimineata minunata. Dupa impachetari, pregatiri si clatiri, am iesit pe terasa si am mancat fructele admirand peisajul tomnatic, multicolor. Decat sa le caram, mai bine le mancam. Asta e deviza zilei de traseu.
Dupa ce am aranjat in camera si ne-am luat ramas bun de la gazda, am pornit la drum. Un drum lung de 22 km (care sau facut 28 km, ca de obicei) si tare plictisitor. Masini, masini, masini, zgomot, praf, fum de la cate o rabla uitata de dumnezeu in circulatie, peisaje care au mai redus nocivitatea traseului si oameni curiosi la portite si bancute, bodegi satesti… Totul “bine si frumos” mai ales ca bocancii mei, dupa o mie de km parcursi efectiv cu ei, cam sufera de platfus. Talpile sunt aproape netede si vibramul din cauciucul crampoanelor nu mai exista si implicit nu ma mai ajuta. Asta inseamna ca, mergand pe asfalt cu ei, este aproape ca si cum ai merge pe piatra cu picioarele goale. Cativa km nu-s bai, dar cand cei 22 se fac 28 in spate ai 20 kg, si tu ajungi sa dai jos din cer toti arhanghelii si sa-l tragi si pe dumnezeu de barba… Eu cel putin asta simteam si asta imi venea sa fac. Povestea cu bocancii mi-a torturat talpile, creierul, nervii, rabdarea, si a redus considerabil din placerea de a merge si calatori. Am zis, bine, fie pentru pacatele mele si am continuat sa suport tortura!
Noaptea s-a lasat peste sat si masinile ne orbeau cu felinarele lor pline de lumeni/luxi. Veneau repede si dispareau repede, ca flash-ul unui blitz. A fost ca si cand cineva iti face poze aproape continuu. Nu erau una dupa alta, ci ase, numa bine, cat sa te streseze. Au trecut si astea. Seara inainta… In aer un miros de fum de foioase, cateodata mancare si uneori de balegar prospat; moment in care ne uitam mai atenti pe unde calcam si pe cine. 🙂
Dupa doar 3 pauze scurte de cate 15, 20 min, si dupa 28 km, in sfarsit am ajuns la destinatie.
Familia Busta ne astepta de la orele 21 si noi am ajuns la 21.30. Speram sa ajungem mai repede, dar oricat de repede mergeam si oricat de putine pauze faceam, cei 28 de km in loc de 22 au papat ceva timp.
Cum am ajuns, Doamna ne-a pus masa si am savurat o gustoasa ciorbica de cartofi, de post.
Apoi, dupa un dus, am cazut rapusi de osteneala.