18 septembrie 2019, Putna, Casa Isabella.
Am dormit bine si ne-am trezit bine, dar am mai fi dormit. Astenia nu iarta pe nimeni si este greu de combatut prin alte mijloace in afara de somn si odihna. Ne-am pregatit de facut analize si am fost sa ne cumparam de mancare.
Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Gazdele noastre nu au reusit sa convinga persoanele respective sa faca analize si implicit am ratat aceasta sansa de a ne recompensa.
Am mancat, am impachetat, ne-am mai intins juma de ora, ca sa nu plecam cu stomacul plin la drum si apoi am plecat. Relativ tarziu si un pic in graba. Deja era ora 16 si seara vine repede.
Am mers o bucata de drum si am observat ca nu mai avem semnal la mobil. Nu am reusit sa incarcam hartile si nici sa ne orientam suficient de bine asa ca ne-am luat dupa spusele domnului padurar. Am mers tot inainte, caci zicea ca in 3-4 ore maxim suntem in Sucevita. Poate cu TAF-ul. (Transportor Articulat Forestier), caci pe jos, urcand si coborand si apoi de mers in linie dreapta inca 10 km, mai greu spre imposibil sa faci doar 3-4 ore.
Lipsa semnalului de mobil, lipsa posibilitatii de a incarca hartile exacte si in diferite moduri (satelit, teren, topo), a fost cauza principala pentru care am reusit sa ne invartim in cerc si sa gresim drumul de cateva ori. Lipsa calitatii suficiente a semanlului GPS a dus si asta la dezorientare si la pierderea timpului, energiei si prinderii noptii prin padure.
Mai mult de doua treimi din traseu l-am facut pe seara sau noapte. Lanternele si apoi gasirea semnalului ne-au ajutat mult sa iesim la liman. La un moment dat, am gasit o iesle acoperita, plina cu fan si ne batea gandul sa ramanem acolo, dar am realizat ca, fiind foarte frig, o sa ne trezim mai obositi decat ne-am culcat, si in plus nu era sigur ca o sa putem dormi sau ca ne-am mai fi trezit. Afara erau 5 grade Celsius, indicate de termometrul de pe Primaria Sucevita. Pe varf, posibil sa fi scazut temperatura si mai mult. Acumulatorii mai vechi deja dadeau semne de oboseala.
Bocancii mei, dupa 20km, au inceput sa ma cam bata. Ceva nu le ajungea si vroiau acasa, refuzau cu tarie sa mai mearga. Si eu as fi vrut acasa, la caldurica si la mancarica, dar …no de unde? I-am convins greu sa mai rabde si sa ma mai poarte cu pace inca 10 km.
Pe o distanta de aproximativ 8 km, programul de monitorizare GPS s-a oprit si eu mergeam linistit ca si cand el functiona. Din greseala, uitandu-ma la telefon, am observat ca murise. L-am repornit, dar mi-a tras o linie dreapta de unde a lesinat si pana unde si-a revenit. Am traseul conturat cu alt program de gps care in schimb nu a inregistrat primii 8 km, dar per total e bine. Am parcurs 30 km in 9 ore, pe un teren variat, cu minim 10 km de urcare si coborare abrupta, cu obstacole, noapte, crengi, iarba cat noi, in anumite zone, o veverita si cu o oarece oboseala acumulata.
Apa din camelback am varsat-o, am mancat fructele ce le mai aveam prin rucsaci si am incercat sa nu stam mai mult de 15 minute intr-un loc, ca sa nu ne racim de tot.
In jurul orei 1 noaptea am ajuns la Manastirea Sucevita. Maica Farmacista ne-a ajutat si ne-a lasat cheile de la chilii. Multumim din tot sufletul! Ar fi fost dezastru sa trebuiasca atunci sa cautam cazare sau cartoane ca sa ne adapostim. Nu luasem la noi nici saci de dormit, nici cort, sau foaie de cort. Inca odata multumim!
Despachetatul, spalatul echipamentului si al nostru a fost o corvoada. Eram inghetati, cu zona claviculei strangulata de bretelele de la rucsaci si oarecum amortiti de epuizare. Ne-am straduit sa mentinem un ritm alert de deplasare pentru ca era foarte rece si nu prea aveam chef sa ne desfacem rucsacii si sa scoatem haine mai groase si implicit mai incomode.
In jurul orelor 2 am am reusit sa adormim cu cate doua plapumi pe noi.
O adevarata aventura, nu ca cele ale lui Bear Grylls! 😀