Ziua 52, Etapa 8. De la Borsa la Moisei

16 octombrie 2019, Borsa.

M-am trezit obosit, am tras de mine sa fac ceea ce aveam de facut si sa plecam cat mai repede.

Multi ma intreaba de ce obosit? Pai, de-aia… Ca toti cred ca sunt in concediu si ma plimb. Fals! Nu prea este o plimbare si nici concediu. Poate con-incendiu. Mereu presat de plecari, de impachetare si despachetare de uscarea hainelor, de timpul limitat avut la dispozitie, de achizitia de mancare, de pregatit mancarea (suntem vegetarieni si nu gasim peste tot ce avem nevoie sa mancam), de facut analize, de povestit cu oamenii, de odihnit… Si, mama ei, ziua nu are decat 24 ore care trec de parca ar fi 16.

Am plecat obosit si ma tot gandeam sa mai raman inca o noapte la hotel, sa ma mai odihnesc. Dar nu prea se putea, cei de acolo aveau un grup de studenti care umpleau volumul. Aveam senzatia ca cineva mi-a facut o farsa si mi-a varat o caramida-n rucsac. Muschii parca nu ma ascultau si ma durea inima. Nu de la cafea, ca in melodia celor de Cassa Loco, ci de la oboseala si stress. Iar o etapa din Romania Perpedes cu oboseala si stress, ca si in 2017. Asta sa-mi fie invatare de minte! Dar de unde…? Care minte? Daca aveam minte, nu plecam de acasa… zic unii. Guri rele! Daca aveam minte nu ma intorceam acasa in 2012, ci continuam traseul ca sa-l termin.

Stiam ca traseul are 22 km, dar intr-un final GPS-ul a inregistrat 27 km, cu scurtaturi si bucati lipsa. Mai aproape de adevar un 28,5 km. Mda…

Traseul a fost relativ usor ca dificultate a inclinarii. Mai mult am coborat. In schimb asfaltul proaspat pe care se lipeau un pic bocancii, care nu mai au crampoane, sunt ca si cauciucurile de la formula 1, a fost o problema. Apoi, problema mai mare au fost, ca de obicei, masinile, gazele, praful, mirosul de bitum, zgomotul si stressul creat de mersul pe langa masini. Zgomotul si insasi masina il sperie mereu pe Reptilica (creierul reptilian) si acesta comanda mereu secretia de adrenalina. Aparent este ok, adrenalina sustine efortul. Peste o anumita cantitate si peste un anumit timp, adrenalina secatuieste organismul de resurse, fiindca-l impiedica sa mai produca energie.

Am tot mers si am tot cautat stradute laterale, laturalnice dar nu prea am gasit decat in zona Orasului Borsa. Bine si asa. Pe drumul lateral, acolo am simtit ca-mi revin puterile. E posibil sa fie si in mintea mea aceste chestii, dar… nu cred. Am iesit din nou la drum, am fost martorii lui apus (nu ai lui Iehova), lui apus superb, splendid si divin, si apoi am continuat prin noapte si iar pe langa masini.

Si asa au mai trecut cativa km buni si ne-am trezit aproape de Moisei. Inima batea si ma durea…

Ma gandeam asa, ca maine pot sa nu mai fiu si las totul aici. Sperante, vise (sau visuri, nu ca asta e patentat de Elena B.), realizari, scule, masina, casa, copii si orice altceva in afara de suflet, amintiri, fapte bune si regrete. Ma gandeam cate scule mi-am cumparat, cat am visat la o gospodarie cu multe animalute si plante, cat mi-am dorit o casa simpla undeva pe-un deal insorit… Sa-l citez pe un filozof roman: “ Viata este praf si scrum!” Si daca acum nu e, devine repede. 100 de ani trec ca maine.

Ajunsi la scurtatura mult cautata si asteptata, am virat la stanga si, in plin intuneric, am luat-o pe coclauri, prin padure, pe pajisti proaspat cosite, pe langa capite de fan ce erau evidentiate de lumina superba si puternica a lunii aproape pline. Am vazut multi cacuti de ursulet, dar nici un autor al edificiilor balegoase.

Am prins rasaritul Selenei. Superb moment in care Luna arata ca o roata imensa de cascaval rosiatic, ce lumina bland si cald. Afara era o atmosfera de toamna calda, de deal, plina de miresme, se auzea un greieras intarziat si frunzele cum fosneau sub pasii nostrii si cazand in adierea noptii.  O atmosfera divina ce realmente mi-a incarcat parca bateriile. Ne-am trezit in varful dealului, langa releele de GSM si de unde privelistea nocturna, conturata de lumina selenara, era panoramica si divina.

Am inceput coborarea dupa coordonatele GPS si nu pe un drum anume. Evident ne-am trezit prin vagauni, coclauri si desisuri, am trecut si prin padure, am coborat abrupt si bocancii nu prea ma ajutau. Talpile netede ma faceau sa simt ca pe schiuri. Mi-e dor de schiat, dar nu pe frunze si pamant.

Am aterizat la punct fix, dar nu puteam sari peste gardurile oamenilor si prin gospodarii. Conform GPS-ului, pensiunea la care eram asteptati era in fata noastra, dar degeaba, daca noi totusi nu zburam.

Intr-un final am reusit sa gasim drumul catre drum si am iesit din labirintul gardurilor si curtilor. Tot am trecut printr-o curte, fara caini si oarecum parasita, dar nu ne-a tras nimeni de urechi.

Vorbind la telefon cu proprietarul pensiunii, Casa Ina, am primit ghidari suplimentare si am gasit usor locatia. Ajunsi la nr.132, Casa Ina parea, chiar si in intuneric, o constructie mare si faina. Domnul Stetco a aparut imediat si, cu amabilitate si ospitalitate, ne-a cazat si pentru asta ii multumim din suflet. L-am deranjat la ora zece noaptea si totusi a fost foarte amabil.

Camerele sunt simple si cu adevarat faine. Bunul gust este in toate cele. Patul matrimonial, modern si fain cu spatar alb, din piele, m-a ajutat sa stau si sa dorm comod si sa ma odihnesc.

Multumim mult!

Postat în Jurnal

Traseul până acum

Etapa a 8-a (inceputa pe 26 august 2019)

Etape încheiate

Total km parcurși pe jos în primele 7 etape: 1320

Vezi tot traseul parcurs, pe zile