7 octombrie 2019, Schitul Botos.
Dimineata ningea si era frig. De, cota 1200m si ceva… Ne-am dat seama ca nu prea suntem pregatiti de un asa drum si am incercat sa negociem cu Parintele Staret, pardon, cu Domnul Colonel David sa mai ramanem inca o seara la dansii in garnizoana, avand in vedere faptul ca nu prea eram in parametrii functionali. Dupa cum estimam, Domnu’ ofiter s-a prins ca suntem spioni rusi si ne-a cerut intr-un mod lipsit de franchete sa parasim unitatea dansului, pe motiv ca asteapta niste mireni (sponsori) mai generosi ca noi. No, apai, la un ase ordin cum sa nu zici „da, sa traiesc”!? Dupa ce am asteptat mai bine de doua ceasuri sa ne dea acest raspuns, a trimis un curier sa ne aduca vestea cea buna a izgonirii din serai. Frumos si eficient! Citim de pe panglica: “Vesnica amintire”!
Cred ca nu i-o cazut bine tortul de ziua dansului. Io-i zisei sa nu bage atata ciocolata, da’ el nimic!
Din aceasta unitate, dorim sa multumim, pe bune, Parintelui Bucatar si Parintelui Serafim!
Ne-am impachetat rapid lucrurile, fiind destul de tarziu, si ne-am grabit sa plecam.
Inainte sa plecam, unul din baietii de trupa, din unitate, a venit sa ne conduca si sa ne mai spuna cateva istorii din viata preafericitului si prea subacoperitului. Interesant, foarte interesant. Nu vreau sa povestesc aici ca se va pune pret mare pe capul meu si ar fi vai de capul meu!
Dupa despartirea de varful dealului, am inceput coborarea prin padure si prin albia paraului ce se varsa in Bistrita. Mai putin de 2 km si eram in drumul asfaltat. Am remarcat ca era proaspat turnat si vopsit si ne-am bucurat ca nu este un trafic prea intens. Deplasarea a fost rapida pentru ca ne cam strangea deficitul de caldura si blanita subtire, de toamna.
Dupa inca vreo cativa km, ne-am oprit la un popas pe marginea drumului si am mancat o usoara gustare formata din cate doua napolitane primite de la Parintele Serafim. Multumim!
Ningea tare si frumos. Ne-am bucurat si am admirat de la adapost. De indata ce ninsoarea a incetat, am reluat traseul. Am trecut prin Valea Stanei si incet, dar repede, am intrat in Carlibaba. Am facut plinul la supermarketul satesc si am scos vreo doi lei din bancomat.
Nu a fost chip sa gasim alta cazare in zona decat la Pensiunea Mario&Ema. Eram un pic speriati deoarece, in discutiile telefonice, patronii nu au fot de acord sa ne acorde o sponsorizare sub forma de cazare, si o camera costa 140 lei/noapte. Foarte mult pentru finantele noastre si lipsa de sponsorizare. Totusi, ajunsi la pensiune, Doamna Nicoleta, gazda noastra, ne-a facut o reducere si, vazandu-ne si cunoscandu-ne, a fost incantata de ideea de a incerca sa facem analize si sa discutam pe teme de sanatate. Multumim pentru incredere!
Ne-am retras in camera si ne-am despachetat, spalat, etc. Cred ca nu era ora 22 si deja picam de somn. Am dormit bustean si am visat ca reparam un hidrofor. Coincidenta! Chiar pompa hidroforului se si auzea in noapte. :))