Ziua 18, Etapa 8. De la Sucevita la Putna

13 septembrie 2019, Sucevita.

Dimineata a inceput mai tarziu. Astenia de toamna isi face simtita prezenta. Seara si noaptea este rece. Soarele nu mai are putere si abia dupa ora 10 incepe sa se simta caldura lui.

Ne-am prezentat la mama Stareta ca sa ne aprobe revenirea la Sucevita, depozitarea unei treimi din echipamentul de care nu uzitam frecvent si ca sa anuntam plecarea pe cateva zile. Am rezolvat relativ rapid, si dupa cam o ora eram ca si plecati. Deja era ora 14.30.

Vreme faina, soare, cald, traseul mare parte prin padure, echipamentul cu 2-3 kg mai usor. Ne bucuram de peisaje si de linistea si lumina toamnei. Am intrat in padure. Umbra, racoare, dar si urcarea a inceput. Ca in orice in acest Matrix, a aparut si compensarea negativa: stive dupa stive de lemne, paduri decimate fara mila, constiinta si omenie. Am incercat sa surprind in fotografii aceste aspecte. Dureros. Mergeam si incercam sa ignor imaginile… Din loc in loc aparea cate un foisor pe care scria: ”Loc de odihna si fumat”. Nu am avut atatea tigari la noi cate foisoare au aparut. Asta ne-a bucurat. Traseul a fost marcat si relativ ok ca dificultate. Din pacate, la un moment dat GPS-ul si faptul ca eram in padure m-au condus catre o ocolire inutila, abrupta, prin albia unor paraiase. Teren accidentat, namolos si alunecos. Am ocolit cam 2 km. Cu toate ca a fost greu, totusi a fost foarte frumos.
Aerul din padure, atmosfera si energia erau excelente, din copilarie, de la Campina, nu am mai simtit asa ceva. Era Divin, realmente inexprimabil. Padurile au inceput sa capete nuante si culori…

Am urcat de pe la 600m altitudine pana la 1050m, apoi am coborat pana la cam 400m. A fost o urcare in mare parte lina dar si cu portiuni foarte abrupte. Coborarea la fel, portiuni semnificative abrupte, apoi un drum lin de peste 7 km. Bocancii nu ne-au mai batut atat de tare, dar ai mei tot au vrut sa-si arate un pic muschii.

Dupa un mars de 21 km, in 6 ore am ajuns in Comuna Putna. GPS-ul ne-a dus la o intrare laterala in Manastire si era inchisa. Am sunat, ne-am intors si ne-am uitat pe harta, am inteles ca era o alta intrare din alta directie. Am mai facut inca 1 km doar inconjurand comuna si manastirea. Intr-un final, dupa inca 1 km facut ca sa gasim intrarea principala si Arhondaricul, am ajuns. Eram uzi de transpiratie, obositi, flamanzi si un pic iritati de arhondarul care nu a binevoit sa ne explice cum se ajunge la ei.

Am fost primiti, cazati si condusi la masa. Am primit mancare cat pentru 4, dar s-a topit ca si cum am fi fost 4. Buna mancarea manastireasca, mai ales cand ti-e foame si foamea ajunge sa vorbeasca in locul tau…

Era deja ora 22.10 cand ne-am ridicat de la masa. Pana am despachetat, spalat echipamentul si pe noi deja, era aproape ora unu. Ne-am tratat micile afectiuni ale drumului si apoi ne-am pus la somn.

Camaruta este cu 5 paturi si ma intrebam, daca eram 3, unde am fi pus bagajele? Mica si lipsita de scaune pentru toata lumea, de mai toate. Una peste alta, a fost mai bine decat sub cerul liber, ca si confort termic si toaleta,apa…