Ziua 45, Etapa 8. De la Carlibaba la pasul Prislop

9 noiembrie 2019, Carlibaba.

Dimineata era un pic de ceata, dar placut. Am inceput pregatirile si, in jurul orelor 10, soarele a iesit din ceata si a inceput sa livreze agentul termic. Se anunta o zi superba.

Mare parte din pregatiri au fost facute de cu seara si ne-a luat putin timp. Ne-am inarmat cu mult curaj si cu energie si ne-am pornit in jurul orelor 11 la drum, stiind ca avem de facut in jur de 30 km. Gazdele noastre nu erau la pensiune si nu am putut sa ne luam ramas bun fata-n fata, asa ca am sunat,  am transmis multumiri si salutari si ne-am grabit la drum.

Drumul era superb, vremea de asemenea si noi mergeam cu pasi oarecum repezi. Aproape imposibil de redat in cuvinte ce au vazut ochii nostrii. Era cald la soare si bine la umbra. Eram deja transpirati si simteam vanticelul racoros.

De data asta, parca rucsacul era mai greu, cu toate ca am mai consumat o parte din mancarea din el… Sa-mi fi pus cineva caramizi, sau sa-mi fi turnat cativa litri de apa in pungile cu haine…?

Nimic nu ne-a oprit mai tare ca o bucata de foame. Ocazie buna de oprire si de usurare a rucsacului. Popas la casuta parasita si mancare buna: nuci, alune si migdale cu miere. Dupa pranz am prins iar viteza. Kilometrii treceau repejor, dar nu sufficient de repede ca sa simtim ca zburam. Kilometrii incet si orele oarecum repede.

Traficul pe sosea era relativ redus si asta ne-a ajutat mult. Cand indicatorul catre Sangeorz Bai de Nasaud se vedea la orizont, a aparut un domn care ne-a salutat in germana si ne-a intrebat daca si de unde suntem. Evident ca am raspuns in romana si tot in romana am continuat. Omul s-a prezentat ca ghid turistic, fost comandor in marina militara, arme submarine, ghid de Bucovina, Maramures si alte titluri, ca deja nu le mai tineam minte. Faina treaba. Dar nu ne-a impresionat prea tare, noi stiam una si buna: trebuia sa ajungem pe lumina la Pasul Prislop.

Dupa Omul Orchestra, am trecut pe langa unitatea de vanatori de munte, parasita si deplorabila. Pacat!

Am tot mers, mai repede, mai incet, am trecut pe langa o ferma unde am “povestit “cu doi Saint-Bernard care ne ziceau ceva cu un glas gros si infricosator… Cum imi plac animalii,  nu mi-am facut griji, dar si-au facut stapanii. 🙂

Si am tot mers. Si am tot mers… si am mers, si am mers … Si la un moment dat o catelusa, ciobanesc de Bucovina, s-a luat dupa noi si ne-a urmat cuminte pana la destinatie.

Peisajele erau feerice si faceam poze. Am tot facut poze. Dupa o vreme, cand urcarea a devenit mai abrupta, am inceput si noi sa o simtim din plin. Cu greu treceau kilometrii si timpul zbura, deja.

Nu am mai scris despre multimea de gunoaie de pe marginea drumului, despre dezastrul din paduri si despre Natura care sufera cumplit datorita noua. Noi cu totii suntem mai mult sau mai putin de vina. Mi se spunea ca si eu am beneficiat de aceste resurse. Este adevarat, dar cu totii am fi putut sa si gasim solutii nu doar sa distrugem, sa si ajutam, creem , plantam, etc.

In alta ordine de idei, o teorie sune ca totul este energie si program, si ca tot ce vedem, facem, percepem material, de fapt este iluzie. Asa cred si eu, dar energia pe care o furam naturii, planetei, nu este iluzie, este realitatea pe care, mai devreme sau mai tarziu, o sa o inapoiem sub alte mii de forme.

Am mai ascultat muzica, am mai povestit, si iaca se vedea in zare Manastirea Prislop. Frumoasa, mare si singuratica. Am ajuns si noi la Pensiunea Prislop, si Doamna Ioana Timis ne astepta. Multumim mult!

De indata ce ne-am vazut, am simtit ca suntem bine veniti si ca Doamna este un om de treaba si bun. Cum am crezut, asa a si fost. Am fost cazati, ospatati, hraniti si tratati cu tot ce se putea. Multumim mult!

Seara am mai stat un pic la povesti si, dupa un dus fierbinte, ne-am pus la somn.