Ziua 8, Etapa 4. Mănăstirea Vladimirești – Ivești

1 septembrie 2015.

Dupa o noapte cam agitata,  dupa un somn intr-o chilie cu paturi ca de spital, m-am trezit cu greu, fiindu-mi necesare: telefon, cocos, ciori, vaci, si bibilici… Pana la urma m-au trezit dupa doar 4 ore de somn. Bune si alea… Vorba aia: desteptul doarme-ntr-o ora cat prostu-ntr-o noapte!

Dupa rutina matinala, imi iau inima-n dinti, rucsacul la spinare, toiagul patriarhal in mana, ochelarii pe nas, castile-n ureci si picioarele la spinare.  Am luat-o peste campuri si ogoare… prin tufisuri si desisri,  curajos si grandios ca un purice bortos… Ha, ha… asta era doar poezie… In realitate campul, dar si copacii m-au ajutat umbrindu-ma cu frunzisul lor! Oricum era soare, dar vantul batea si ma racorea… Plimbarea pe camp a fost cea mai linistita si mai frumoasa…

Deodata, in timp ce primeam instructiuni de orientare de la Coechipierul meu, aud un latrat de pisica. Pardon, un mieunat de soricel… Aaaa, nu, era de fapt un pisoi atat de mic incat nici nu-l vedeam la inceput. Cred ca se ratacise si o cauta pe mamica lui. L-am luat si am mers cu el o bucata de drum, dar am vazut cateva case in apropiere. Mi-am dat seama ca pe acolo isi are resedinta familia lui. I-am facut cateva pozitive si l-am eliberat langa o casa.

Din nefericire drumul pe camp a iesit la sosea… Din nou gaze, din nou masini, din nou zgomot si praf… dar asta-i meseria de globetrotter.  Privind in jur, am remarcat pe traseu, o groaza de fantani. Multe dezafectate, dar si multe functionale. De fapt de la Branistea incoace am tot vazut fantani. Lucru bun!

Satele si comunele sunt pline de verdeata si de copaci. Lucru bun si acesta.  Oamenii locului par de treaba si au deja accent moldovenesc.

In drum am trecut pe langa Hanul Conachi, situat intr-o zona cu mai multe astfel de unitati de alimentatie publica si cazare. Aici am avut prilejul sa vad si o expozitie de artizanat, cu vanzare.  Mai departe am mers pe soseaua care trecea printr-o padure si am fost aparat de soare de catre coroana arborilor.

Dupa cateva popasuri ceva mai scurte, fara sa ma dezechipez, am ajuns cu greu la Ivesti.  Sansa mea au fost copacii de pe marginea drumului. Ei au jucat un rol important in drumul meu.  De asemenea m-am bucurat si am multumit pentru bancutele ce le-am intalnit in drum, pe la portile satenilor.  De asemenea multumesc celor care au avut intelepciunea si bunavointa de-a construi / sapa fantani!

De cum am intrat in comuna Ivesti, am sesizat ca ceva nu este in regula.  Starea, frecventa de aici este arhaica, dar si instinctuala. Nici nu am apucat bine sa ma dezmeticesc din aceste trairi, cand ma acosteaza doi tipi turmentati si bronzati. Imi cer oamenii bani de tigari si se supara ca nu am… Eram in fata primariei si ei tocmai se spalasera pe fata in fantana arteziana din fata cladirii. Mi-am continuat drumul incercand sa evit un conflict. Cu o maestrie unica am virat la stanga pe poarta vechii biserici Sf.Gheorghe din comuna. Biserica ce are peste 500 de ani.

Maicutele de la Vladimiresti imi dadusera ca punct de reper si posibila gazda, familia preotului paroh de aici.  Am mers sa vorbesc cu preotul, dar nu era… Am povestit un pic cu sotia acestuia si am realizat repede ca dansii nu au cum sa ma cazeze. Am vrut sa continui drumul dupa un popas mai lung un pic. Intre timp, Adi a vorbit la primarie si doamna secretara m-a chemat acolo.

Infatisandu-ma in fata edilului, am fost placut surprins sa observ bunavointa si caldura cu care am fost primit. Din nefericire am ajuns tarziu si singura solutie era sa fiu cazat la spitalul comunal… Domnul primar mi-a promis o intrevedere pe maine dimineata! Astept cu placere si interes!

Dar iata-ma la spital. Nu e optiunea cea mai placuta, dar e o optiune. Ma intreb de atunci: „Oare de ce trebuie sa fiu aici? ”

Cu aceasta intrebare am adormit….