Ziua 7, Etapa 3. Mănăstirea Saon – Isaccea

10 august 2015.

M-am trezit dimineata ca cineva imi lumina camera. Era prietenul meu Soarele. Era bland si somnoros si el. Am inteles repede ca trebuie sa ma misc cu talent ca altfel daca el se dezmorteste inainte ca eu sa intru pe traseu, o sa-mi dea de furca!

M-am spalat repede, am impachetat, mi-am luat ramas bun de la maicute si am purces la drum. Era o dimineata superba, care ma facea sa tresar de  bucurie si voie buna. Racoarea si umbrele ma protejau conspirativ, parca. Totul era propice deplasarii mele. Curand, insa, Soarele s-a ridicat din patul orizontului si m-a privit maiestuos din inaltul cerului. Am simtit dintr-o data ca sunt privit in crestet si m-am ascuns in umbra frunzisului. Dar el, Soarele, dadea cu vantul frunzele deoparte ca sa ma vada. Mmmm… mi-am zis! E cazul sa ies fatis si sa continuu!

Un alt impediment major a fost campul arat. Aratura este inamicul pasilor mei. Totusi o las in urma trecand-o pe sub talpi. Nu e usoara lupta aceasta, dar peisajele ce se developeaza panoramic la orizonturi compenseaza din plin efortul.

Dupa un popas de revenire si uscare a echipamentului am luat-o catre drumul asfaltat ca sa nu adun kilometri suplimentari! Asfaltul incins dogorea si simteam cum, parca, faceam sauna cu infrarosii. Talpile bocancilor se lipeau de asfalt si sunetul unor ventuze ce se dezlipesc, insotea fiecare pas….

In sfarsit o fantana… O fantana, apa, apa!!! Bucuria nu a tinut mult. Am ajuns la fantana, am scos sticla de apa si m-am aplecat s-o umplu. Am auzit o paraitura si am simtit o briza ce-mi adia si mangaia posteriorul deja la vedere! Am sarit ca ars, ca de nu eram singur acolo si tinandu-ma de turul pantalonilor, m-am refugiat  „in the Busch”. M-am schimbat pe vine, ca de, boschetii erau prea mici si nu imi permiteam sa arat lumii comorile mele. Nu de alta, dar nu am vrut sa starnesc invidia, rasul sau mila…:)))

Am ajuns cu greu la Isaccea. Aici, la primul bar de pe stanga, trei barbati stateau la povesti.. Unul din ei, foarte amabil, pe nume Sandu, m-a ajutat sa iau legatura cu primarul si in acest fel am intrat in posesia cazarii actuale. Domnul Emil, la care sunt cazat, de asemenea a fost dragut si m-a gazduit neconditionat!

Oamenii de aici mi-au parut saritori si binevoitori! Vanzatoarea de la magazinul din colt, croitoreasa care m-a ajutat sa remediez ruptura, vecinii… Le multumesc tuturor!

Mergand spre Isaccea, pasind cu greu si obosit fiind, am inteles ceva ce putini oameni realizeaza:

NOI CU TOTII CARAM MAI MULT DECAT TREBUIE, PUTEM SI AVEM NEVOIE!

NOI TOTI CARAM LUCRURI EXTERIOARE SI NE BAZAM PE ELE SI PE ALTII SI OMITEM SI IGNORAM CHIAR INTERIORUL NOSTRU SI CEEA CE EL POARTA-N SINE!