Ziua 6, Etapa 3. Mănăstirea Saon

9 august 2015.

Timpul petrecut la Manastirea Saon mi-a amintit puternic de copilarie. O vreme in care grijile si stresul nu faceau parte din viata, o vreme in care bucuria, inocenta, visul erau tot ce aveam nevoie si tot ce aveam.

Aici am avut timpul si linistea sa meditez, sa ma rog si sa caut acea parte nevazuta si necunoscuta a propriei persoane, a eu-ului ascuns! Tot aici am avut posibilitatea sa ma odihnesc si sa vorbesc cu oamenii locului.

Tot aici am avut placuta surpriza sa fiu cazat de o maicuta care apoi mi-a dat tot ce aveam nevoie, ba chiar si mai mult de atat – de la mancare pana la crema ei de maini ca sa-mi dau bocancii. Multumesc Universului! Nici macar nu mi-a spus cum se numeste, dar cred ca omul si nu numele sau, valoreaza!

Manastirea Saon este o manastire mare, de maici, care-si castiga existenta din propria lor munca si din latifundia ce o detine. Au vie, gradina, oi, vaci, struti, curci, gaini si altele. Disciplina, organizarea si munca sunt cele care au transformat locul intr-un mic colt de rai. Cred ca fara acestea nu exista eficienta.

Observand viata monahala am tras concluzia ca singurele comunitati, organizatii care au supravietuit de-a lungul istoriei au fost manastirile si/sau ordinele militar-religioase. De ce? Datorita catorva factori esentiali si anume:

— Educatia si autoeducatia in spiritul abnegatiei, muncii si obedientei;
— Organizarea, ordinea si disciplina;
— Corectitudinea si toleranta;
— Iertarea si iubirea.

Fiind in manastire m-am supus regulilor si oranduielilor locului si am mers si la slujba. Corul maicutelor si acustica bisericii mi-au amintit de muzica veche bizantina si mi-au stors cateva lacrimi!

Multumesc Universului pentru colaborarea si conspiratia Sa catre implinirea visului meu!