Ziua 53, Etapa 7. De la Văratec la Schitul Buna Vestire din Mitocul Bălan

15 octombrie 2017.

La ora opt, Maica Adriana s-a prezentat in usa chiliei mele ca sa-mi aduca buletinul, sa pot pleca. Evident ca eram in pantaloni scurti, tricou si asa am deschis usa. Nu a fost impresionata de „muschii” mei si, calma, si-a cerut scuze ca m-a trezit. De fapt nu ma trezise. Doar ca eu, ca un lenes, inca nu ma dadusem jos din pat. Mai leneveam si mai visam si cu ochii deschisi, ascultand slujba ce se auzea in difuzoare.

Cum ascultam slujba si ma gandeam si eu la pacatele mele, ca fiecare crestin, m-a furat somnul din nou. Mda. M-am trezit crezand ca am atipit. De unde?! Era ora unsprezece. Alertat, am sarit din pat si am urmat rutina diminetii.  Am inceput sa impachetez si sa ma pregatesc de plecare.

Am consultat si salvat hartile, am hotarat traseul si apoi am facut ultimele pregatiri.

In jurul orei doisprezece am plecat, lasand Varatecul in urma. Traseul urca prin padure, peste un deal. Drumul prin padure catre Magazia a fost superb; fara masini, fara stres, liniste si un peisaj tomnatic superb. Am urcat pana aproape de 850 m altitudine si apoi am coborat. Drumul a fost bun si m-a scos chiar la intrarea in Magazia.

Parca eram in alta lume. Un satuc linistit, intre dealuri, plin de pasuni si animalute dragalase. Cativa copii m-au salutat. Eram ceva rar si straniu pentru ei. Multa liniste si multa frumusete naturala. Toamna este un anotimp superb, atunci cand vrea.

Am  trecut de Magazia si, pe drum catre Mitocul Balan, m-a oprit un om, pus de Dumnezeu, si m-a intrebat unde vreau sa ajung. Din vorba-n vorba am aflat ca Vodafone are semnal mai bun, ca este un schit la cativa km de Mitoc si ca mai am 4 km pana la Mitoc.  Vantul a tot batut din fata cand mai tare, cand mai incet, dar necontenit. Aveam buzele uscate si-mi era sete. De foame nu mai pomenesc.

Am ramas de tot fara semnal la Orange si am tinut, o buna bucata de drum, legatura cu Adi prin Facebook Messenger, de pe cartela de internet Vodafone. Era bine si asa. Ajuns in Mitoc, cu toata tehnologia nu reuseam sa gasesc pe harta schitul. Am intrebat si, in sfarsit, un batranel, m-a lamurit. Inca 5 km.

Am repornit voiniceste la drum. Ma grabeam sa nu ma prinda doamna noapte prin padurea de aur si arama. Peisajele au fost divine, iar apusul, paradisiac. Apusul a inrosit cerul si a mai luminat cu bunavointa drumul meu de seara. La caderea noptii am sosit in poarta schitului.

Schitul Buna Vestire este un schit micut, dar mare. Mare parte din lemn natur. Cativa vietuitori si o mare de liniste. Doamne, ce frumos! As fi stat mai mult aici de nu era graba catre casa si daca m-ar fi tinut gazdele.

Am primit o chiliuta mica. Soba de teracota a fost atractia serii, iar caldura naturala data de ea m-a revigorat. Focul a trosnit in soba si mi-a incantat si linistit sufletul.

Am fost chemat la masa si imbiat cu niste peste prajit. Mirosul era sa-mi mute nasul. Mi-am cerut iertare pentru nazuri si am fost comutat pe cas de vaca si oaie. Cred ca asa cas bun nu am mancat de tare mult. Gras, dulce, untos si gustos. Doua cepe, una rosie si una alba, s-au topit pe langa cas.

Dupa masa m-am retras in chiliuta si am povestit cu focul, teracota si noianul de ganduri ce se incalzeau si ele cu mine la foc.

Somnul repede si-a facut aparitia si m-a rapit in lumea duhurilor si viselor.

Multam Tie, Doamne, si pentru aceasta zi minunata!