Ziua 48, Etapa 7. De la Mănăstirea Sihăstria, la Mănăstirea Agapia

10 octombrie 2017.

Dupa o trezire greoaie si o pregatire agale, m-am dus sa-mi iau ramas bun de la acel loc si de la oamenii din Manastirea Sihastria.

In momentul cand am ajuns la Arhondaric, cautandu-l pe Parintele Nil, tocmai suna telefonul si cineva intreba de mine. Uau …ce surpriza sa fiu cautat. O prietena s-a alertat dupa ce eu am disparut in triunghiul sihastriilor. Am calmat apele si am linistit spiritele, dupa care am plecat mai departe, refacand in sens invers un drum facut cu 23 de ani in urma, intr-o iarna grea…

Am pornit pe drumul forestier, chiar daca mai lung un pic, dar fara noroaie si balti. Plouase si era cam mare noroiul prin padure.

Urcarea a fost frumoasa si lunga, dar am ajuns cu satisfactie la Grota Sfintei Teodora si apoi la Manastirea Sihla. Alte locuri care-mi umplu inima si memoriile adolescentei. Aici, acum 23 de ani, am urcat de la Agapia, noaptea, iarna, pe 5 ianuarie, printre doua haite de lupi, impreuna cu iubita mea Otilia. Nebunia cautarii vietii si aventura dragostei.

La Sihla am aflat ca Fratele Gavril nu mai este acolo… si am vazut cat de mult s-a schimbat totul.

Am mancat buna mancare a calugarilor, invitat de un parinte, si apoi, multumind, am pornit catre Agapia.

Coborarea a fost usoara, dar lungaaa… Inainte de Agapia m-am intalnit cu o Salamandra care statea neclintita pe mijlocul drumului, parca incercand sa-mi taie calea. M-am apropiat incet si am luat-o in palma. Era intepenita de frig. Nici eu nu eram mai breaz, dar am incalzit-o un pic si am pus-o in iarba. Imi sunt tare dragi.

Am ajuns imediat la manastire si am inceput sa intreb de cazare. O maica mai tinerica si de treaba m-a condus la Maica Xenia. Universul a aranjat totul. Multam tie, Doamne.

Maica Xenia a facut repede focul si mi-a pregatit camera de oaspeti. O camera mare si faina doar pentru mine. Multumesc!

Obosit si infrigurat, am anuntat ca am ajuns si ca sunt ok, si m-am pus la somn!