3 octombrie 2017.
Din nou generosul Soare si-a facut aparitia din ceata deasa, anuntandu-ma ca e dimineata. Binecunoscuta rutina a inceputului de zi si apoi impachetat.
Falticeniul nu a raspuns la “chemarea destinului”. Nu e cazul sa risipesti timp si energie cu cineva care nu te vrea si nu te apreciaza, cand sunt altii care au nevoie de tine. Lectia zilei de astazi… Mergem mai departe catre Râșca. Aici este o cunostinta care a promis ajutor. Urmam Azimutul.
Patronii pensiunii unde sunt cazat nu s-au aratat sau, probabil, s-au ascuns de teama sa nu cumva sa le cer favoarea unei cazari in contul unei sponsorizari …:) Doamna menajera, stresata si intepata: “Cazarile se fac pana la ora 11. De la 12 trebuie sa cazam pe altcineva.” Pe cine, draga, ca nici naiba nu se inghesuie…? 🙂
Asadar si prin urmare, mi-am luat in spate bagajul cel mare si am plecat pe mare… 🙂 Mda, nu e vorba de o mare intindere de ape ci pe o si spre o mare intindere de podisuri si campii. De data asta, directia ducea catre o zona deluroasa.
Inainte de a iesi din oras, am tot urcat un deal. Parea Golgota. In varful dealului constat ca mai este inca un delusor de urcat, no si tot ase! Peisajul era fain. In dreapta, livada mare de Tampesti…
Dupa o bucata de drum, pe cand navigatorul ma obliga la stanga, pe marginea drumului, au aparut din iarba cateva mogaldete patrupede ce ma latrau de zor, cu toate ca abia reuseau sa se tina pe labute. Cineva i-a lepadat acolo in pustiu,pe camp. Nu stiu cu ce au gresit. Le-am dat o bucata de branza si m-am rugat sa supravietuiasca. Nu puteam sa-i iau, si unde sa-i duc?
Am urmat drumul… De indata ce am avut sansa sa o iau pe campii, nu am ezitat. Asa ca, o buna parte din drum, am cam mers pe camp, iar. Frumos. Atmosfera e alta decat pe sosea.
Departe de zgomotul soselei, realizam cat de nociv este zgomotul pentru fiinta umana. Creierul Reptilian percepe zgomotul ca pe o amenintare, un pericol iminent gen cutremur, furtuna etc. Chiar daca constientul se adapteaza, subconstientul isi face mereu datoria si ne tine corpul in starea de alerta permanenta, in starea de lupta sau fuga. Adica stres adrenalinic. Va imaginati de ce seara, dupa o tura prin oras, ne simtim epuizati?
Am mers, am mers, m-am oprit si am mancat, apoi m-am odihnit si am mers iar. Spre seara am trecut pe pod peste apa Moldovei si apoi dupa cativa km am ajuns in Bogdanesti.
Pe cand ma odihneam o leaca sa beu si niste apa, m-a sunat o buna prietena din zona. Fara sa am sansa sa refuz, a venit dupa mine cu masina, m-a cules, recuperat din drum si m-a dus la Manastire la Râșca. Asa ca, fara sa vreau, am trisat cu citiva km (cam 4). Am obtinut cazarea la manastire, prin bunavointa Parintelui Gabriel.
Apoi am fost din nou motopurtat in sat unde ma asteptau cativa oameni ca sa le fac analize. Zis si apoi si facut. Si iar zis. Si tot zis si facut pana seara pe la ora 23. Apoi din nou motopurtat la manastire.
Pana rezolvat eu toate cele o venit noaptea pe la cantatori si eu de veghe-n noapte. Am adormit aproape subit…
