28 august 2015.
Am parasit cu o oarecare tristete Comuna Branistea. Gazdele au fost exceptionale si cu greu m-am despartit de dansii. Atat de familiari, atat de calzi… Uneori am senzatia ca primesc mai mult decat merit.
Cu toate ca ceasul meu sugubet nu a sunat la ora potrivita si necesara, totusi ceasul biologic de backup si-a facut datoria si m-a desteptat. Buimac si ingrijorat, vazand soarele pe cer, m-am pregatit in viteza, mi-am luat ramas bun de la gazde si am pornit sprintar salutand natura si soarele care inca nu ma frigea, ci doar lumina! Era racoare si pasarelele se intreceau in triluri nenumarate si felurite. Am simtit intreaga atmosfera ca un haikku:
Dimineata insorita si racoroasa,
Sunetul toiagului acompaniaza cadenta pasilor
Mergeam, ascultam muzica, si totusi prin casti si refrene se distingeau clar zgomotele masinilor ce treceau vijelios pe langa mine. Praful si gazele sunt „placerea” mea cea mai mare. Abia astept sa gasesc un traseu ce poatesa strabata un deal sau un camp. Natura este preferata mea…
Pe la pranz m-am oprit la umbra unui batran dud si pe marginea santului m-am odihnit o leaca( ca de, suntem in moldova). Daca eram in Ardeal ma odihneam o tzara! 🙂 Acum am o dilema, care unitatede masura este mai exacta si mai mare, leaca sau tzara? 🙂
Am pornit la drum, cam nehotarat, caldura nu prea-mi dadea pace si transpiratia nu contenea sa-mi ude hainele. Praful ridicat de masini se lipea de haine ca de un magnet… Noroc ca s-a inventat apa si sapunul…
Am ajuns intr-o padurice de salcami unde am poposit sa mananc si sa-mi trag sufletul. L-am tras inapoi, am mancat si apoi am tras un pui de somn in asteptarea serii blande si racoroase. In padurice a aparut si un pretenas… un catelus negru care m-a pazit de la distanta, asteptand sa primeasca ceva de mancare. Cu drag si placere i-as fi oferit mancare dar ma indoiesc ca manca rosii si struguri…. Dupa ce furnicile m-au tot gadilat cat am incercat sa atipesc, m-am enervat, echipat si am plecat mai departe.
Soarele serii era atat de bland si defrumos incat nu m-a lasat sufletul sa nu-l fotografiez. Privind discul luminos al lui Helios am avut un deja vu …mi-am amintit de un haikku vechi. L-am parafrazat intr-o postare pe facebook si am continuat sa merg caci venea noaptea si trebuia sa ajung la manastirea Vladimiresti.
Am intrat in comuna Tudor Vladimirescu si am intrat pe Strada Manastirii… Nici nu am facut 100 m si un localnic pe bicicleta se opreste, ma saluta si-mi spune ca m-a vazut pe drum acum cateva zile…Stam un pic de vorba, imi ureaza toate cele bune, ii multumesc si ne continuam drumurile…
Aceasta scurta intalnire mi-a schimbat starea interioara si parca mi-a dat mai mult curaj. Odata ce am prins curaj, am prins si puteri…:) Mergeam repede ca sa prind apusul soarelui si ca sa-l imortalizez. Pe cand maretul Helios se retragea din scena zilei, misterioasa Selena isi facea aparitia… Mergeam cu Soarele in Stanga si cu Luna in dreapta… deci mergeam spre Nord! 🙂 Cel mai interesant lucru este faptul ca incepusem sa simt ca merg cu soarele in piept. Nici nu ma acomodasem bine cu ideea, lumina, starea si trairea, ca deodata isi face aparitia un inger de fata pe bicicleta. Un inger blond, roz si cu o bicicleta se pare imprumutata… Mergea pe partea cealalta a drumului, dar traverseaza, se apropie zambind si ma saluta! Abia am apucat sa raspund ca viziunea s-a terminat si nu mi-am permis sa ma uit in urma de teama sa nu cumva sa realizez ca era doar un vis. Glumind cu mine insumi, exact asa cum ardeleanul din banc isi spunea singur bancuri, mi-am zis ca Doamne Doamne vrea sa ma intampine si sa-mi dea putere si curaj. 🙂
Adevarul este ca aceste intalniri de gradul III mi-au hranit sufletul. Sufletul hranit da putere si trupului. Cu toate ca eram dupa o zi de mers, dupa doua ore fara apa si in timpul unor probleme cu bocancii si pantalonii care ma rodeau, am simtit ca prind aripi si pasii mei au schimbat vechea cadenta cu una noua, rapida si hotarata. Cand mergi cu soarele in piept, cand daruiesti lumina, primesti lumina si satisfactie!
Am ajuns la Manastire, parca mai usor decat am crezut. Maicutele au fost si sunt amabile. Mi-au adus tot ce aveam nevoie, inclusiv mancare si m-au scutit de spalatul manual al hainelor. Am mers la dus si apoi la masa. La trapeza am primit legume si fructe, asa cum am cerut si am plecat mai mult decat multumit.
Seara atmosfera s-a racorit si eu am adormit in simfonia greierilor melomani neobositi!