Ziua 4, Etapa 3. Din nou la drum, până la Parcheș

7 august 2015.

Prin Muntii Erodati ai Dobrogei!

Am plecat de la Manastirea Sf Ioan Botezatorul, de rit vechi, cu un oarecare regret. As mai fi stat, dar ma chema traseul si ma astepta arsita.

Dupa cateva opinteli si doi pasi am dat de satul Mineri. Un sat micut si dragut, cu o arhitectonica specifica dobrogeana.

Lumina si ea este aparte, face parte dintr-o atmosfera parca unica si caracteristica Dobrogei. Probabil, nu degeaba, vechii greci au denumit actuala Constanta – Tomis (volum luminos).

Pe drum au ramas cativa nuci…Restul au fost taiati in urma directivelor europene. In afara de nuci am luat pranzul dintr-un prun de soi ancestral, cu prune galbene, care nu faceau viermi. Din motive obiective nu m-am invrednicit sa strang ceva samburi… Tot in calea mea, prin Somova am gasit si meri cu mere verzi, dar dulci si zemoase.

Intre pasi incercam sa fiu atent la ceea ce simt. Am observat o stare de bucurie si de liniste ca si cum as fi ajuns acasa. Pun aceasta traire pe seama faptului ca o parte din stramosii mei, din partea tatalui meu, sunt din zona.

Somova este o comuna mare, moderna, cu drumuri asfaltate si cu multa verdeata. Am strabatut-o relativ usor pentru ca am avut posibilitatea sa ma feresc de arsita, mergand pe la umbra copacilor. Dupa ce am iesit din Somova am constatat ca soarele, oricat de prieten il credeam, mi-a daruit si o mica insolatie. In consecinta am tras pe dreapta, am iesit in decorul neasfaltat si am tras un pui de somn la umbra unui maces foarte stufos. M-am trezit revigorat si am purces mai departe, pe coclauri.

Prietenul meu AdiM ma vrea pe asfalt! 🙂 Dar eu berbec ce sunt, cutreier campii si dealurile! Avantajul de a merge pe aratura este unul simplu si preferat mie: nu sunt gaze de la masini. Deasemenea nu este zgomot, nu este asa mult praf etc. Si nu in ultimul rand este foarte frumos peisajul…

In drumul meu am cunoscut si un magar. Era de fapt un magarus si era unul adevarat si simpatic, dar cam fricos. Abia l-am convins sa stea la pozat. 🙂

Povestind la telefon, am omis sa ma uit pe harta si am luat-o razna. M-am “trezit” ca mergeam in directia opusa si m-am corectat. Pretul? Timp pierdut, lumina terminata, noaptea sosita si aventurile neplacute au dat navala. Dupa doua aterizari fortate in viile lasate in parloaga, de pe terasele dealurilor, a urmat o alunecare cu teren cu tot. Consecinta: pe transpiratia proaspata s-au asezat doua straturi zdravene de praf si uite-asa am facut si tratament cu argila galbena pentru zgarieturile din primele esuari care pe burta, care pe dreapta. 🙂 Amuzant, nu? NU!

Cu greu am ajuns in Parches si deja era ora 22.20. Sperante minime sa mai gasesc pe cineva care sa ma cazeze. Totusi, Universul a aranjat si asta. M-am intalnit cu un localnic care m-a indrumat catre casa parohiala, unde am fost primit bine si ospatat. Multumesc Parintelui Nicolae si familiei lui!

Haladuind pe dealuri si campii, meditand si contempland, am sesizat ca bucuria si satisfactia ce-mi umple sufletul, imi alunga foamea si-mi calmeaza spiritul! Interesant, nu? Asa am dedus ca: daca sufletul este hranit, si trupul este hranit!