Ziua 39, Etapa 7. De la Suceava la Fălticeni

1 octombrie 1027.

M-am trezit in zori (in Suceava) si am inceput pregatirile de plecare. Multe maruntisuri de strans, dus, aruncat, impachetat si tot asa. Orele au trecut repede. In acest timp am prelucrat si fotografiile din ziua perecedenta si le-am incarcat pe drive. Am curatat dupa mine, am dus cheile si mi-am luat ramas bun de la cei ce m-au ajutat.

De data asta eram singur. Colegul meu Emilian a fost nevoit sa se retraga. M-am invartit un pic pana am gasit drumul “cel drept” si am pornit pe el. Un drum ferit de circulatia intensa a masinilor. Un drum prin natura asa cum mereu am preferat. Kilometrii treceau mai greu dar aveam ocazia introspectiei si retrospectiei. Credeam ca o sa fie un drum lin si drept… Aiurea! Iar deal, iar vale, apoi iar deal si apoi… tot asa. Navigatorul m-a invartit prin Ipotesti, apoi prin Bosanci si in sfarsit am dat de camp. Era frig bine si dinspre rusi batea crivatul, acest locuitor solitar al stepelor nordice. Era un vant rece, rece. Soarele se simtea ca nu mai are putere sa compenseze. Mergeam cu soarele in dreapta mea si cu vantul in stanga. Dreapta imi era calduta si stanga inghetata. Mda… daca ma imbracam imi era cald si transpiram… si tot asa…

Pana sa vina noaptea am reusit sa traversez campul si apa. Am iesit din nou la liman si am purces iar pe asfalt. Era deja intuneric si luna imi lumina calea, ghidandu-ma bland. M-am tinut dupa ea pana ce soseaua a facut o curba la dreapta si am fost nevoit sa urmez drumul…

Tot urcand, tot coborand, am ajuns si la Falticeni. Dupa ce am trecut o apa mare pe un pod mare, am inceput sa urc alt deal… Mai dar astia pe aici numai dealuri au?!  In timp ce urcam cam obosit de cei 30 de km, un domn amabil a oprit masina in dreptul meu si m-a invitat in masina sa ma duca el. Am povestit un pic, i-am multumit pentru oferta si am continuat pe jos. Totusi am aflat unde gasesc o pensiune.

Am ajuns la pensiune. M-am cazat si dupa rutina despachetarii am cazut rupt de oboseala.