Ziua 35, Etapa 1. Drumul către Eforie Sud

1 august 2012.

Dimineata pe la 8.00…

Cu un un picior bun si o vointa acceptabila, cu greu dar nu imposibil, au inceput primii pasi catre o noua aventura. O aventura de zi, de data asta, o aventura pe marginea unei sosele aglomerate. Repet „AVENTURA”, caci intradevar a fost una dintre cele mai toxice si stresante aventuri.

Pana la iesirea din Mangalia a fost cat de cat ok …si am mai prins si ceva umbra pe ici pe colo prin oras. Am traversat orasul si am putut sa percep atmosfera matinala plina de lumina si de liniste. Chiar daca oamenii se grabeau, totusi graba lor era incomparabila cu a celor din orasele mari. Mangalia a ramas in urma cu tot farmecul lui vechi, istoric si multinational…

Dupa cativa km am avut placuta surpriza sa fiu oprit de o cunostinta din Mangalia care plecase catre Constanta. Am stat un pic la povesti si ne-am continuat fiecare drumul.

Schiopatand am continuat traseul intesat de zgomotul ucigator al raului de masini si de gazele care ma usturau pe gat. Pe marginea drumului mormintele „vitejilor” care s-au crezut  SCHUMACHER NEMURITORUL, erau suficient de dese, incat m-am ingrozit! Din masina nu se vad. AR TREBUI FACUTE MAI MARI SI LUMINATE CA NISTE RECLAME …:(  Mizeria era la ea acasa. Am mai vazut drumuri cu diverse gunoaie pe margine, dar acesta avea un adevarta covor tesut din peturi, doze, pungi, sticle, resturi de masini, tampoane si orice va puteti imagina ca foloseste omul in vacanta…

M-am oprit pe un camp si ma gandeam sa scurtez sau sa lungesc traseul, doar sa nu mai merg pe langa pilotii de curse. Cu castile pe urechi si cu muzica la maxim auzeam motoarele care treceau pe langa mine. Adi m-a sfatuit sa nu o iau pe campi ca ma voi lovi de o balta peste care nu voi putea trece decat cu barca sau inot. Am continuat „flagelarea” cu masochismul nespecific!

Am trecut prin localitati dragute si am simtit un mic fior cand am vazut panoul de la intrarea in Tuzla. Aici am amintirea inceputului meu …Aici a inceput viata mea sentimentala in urma cu 20 de ani. Parca era ieri …Am incercat sa recunosc locurile dar timpul a pus amprenta sa buna si peste aceste meleaguri. Cate ceva am recunoscut, dar cu greu. O statie de autobuz, o intersectie, postul de politie…
Am intrat si in Eforie Sud, cu greu si deja cu durere fizica am facut ultimii pasi catre o banca de la intrarea in statiune. Chiar cand intram in orasel, un domn de treaba m-a oprit si mi-a laudat palaria vietnameza…:)

M-am oprit in parcul pe langa care treceam seara cand imi conduceam prietena acasa. Am multe amintiri din Eforie si cu Eforie…As putea sa-l poreclesc „Orasul Amintirilor”. Chiar daca unele amintiri sunt neplacute, timpul si atitudinea interioara au sters conotatiile si engramele negative ale amintirilor si acum ma bucur ca biata mea scoarta cerebrala rezoneaza cu lumina, soarele si cu pozitivitatea existentei… 🙂 Aici am povestit cu Adi si observam la un moment dat cum „scapam in alt univers” , chiar glumeam pe aceasta tema si ziceam ca ne transmutam in universuri paralele…:))), mai ales ca se tot intrerupea conexiunea. 🙂

Dupa ce am luat o gustare frugala si fructala, am mai povestit, m-am odihnit si apoi am plecat catre Ovidiu. Ovidiu, baiat bun, m-a luat de proaspat si am mai povestit si cu el, un pic, pana pe la aproape doua noaptea. Eu deja ma trezisem si aveam chef de o plimbare pe faleza dar era tarziu si ne-am retras la „meditatia” de noapte. :)))
Aici am pus tara la cale …am discutat chestii care ne-au umplut de bucurie si lumina pe amandoi, sau eu cel putin asa ma simtit. Poate pare ciudat, dar oamenii au nevoie si sa discute lucruri mai inalte… Este ca si cum ai citi sutre, ca si cum ai rosti mantre sau te-ai ruga… De fapt tintind mereu la acele culmi iti ridici fara sa vrei pentru moment si constiinta tot acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*