Ziua 33, Etapa 7. Sosirea la Suceava

25 septembrie 2017.

La Stroiesti, m-am trezit in zori. Fiziologicul isi cerea drepturile.

Dupa o discutie in scris cu o prietena din Canada, m-a luat o usoara durere de cap. Am hotarat sa mai dorm. Zis si facut. Dupa un alt somn bun, m-am trezit cu un cap intr-o durere. Era mai serioasa treaba. Am ignorat-o crezand, sperand sa fie de la oboseala acumulata, astenia de toamna, etc. Toate erau adevarate si toate imi aminteau ca am si un “FICAP” suprasolicitat. Sportivii constienti, de inalta performanta, mai ales cei din sporturile grele, folosesc tot felul de protectoare hepatice, diuretice etc. Noi …am incercat sa folosim mai mult somnul. Dar e foarte greu sa-l convingi pe Domnul Ficatel sa lucreze cu tine si pentru tine la parametrii optimi, cand (si implicit el) esti lovit si din interior si din exterior. …

Am facut fata socializarii si pregatirilor de plecare si dupa o despartire frumoasa si lunga am pornit pe drumul Cetatii de Scaun – Suceava.

Drumul a fost superb, intr-o atmosfera blanda de toamna, intr-un peisaj moale colinar, toamna fiind pictorul iar Natura, dirijorul orchestrei de culori si sunete ce-ti incalzeau sufletul.

Din pacate nu numai sufletul ma durea. Ficat/pul ma durea si el si nu prea vroia sa lucreze. Venise si pentru el toamna si vacanta binemeritata. Nu am vrut sa-l biciuiesc si i-am oferit o ora de somn pe o pajiste inverzita, la umbra si racoare. Prea multa racoare. Sigur nu erau pajistile Elizee… Pentru ele inca nu sunt pregatit.

Nici Ursulet, Nici Getuta nu mai erau cu noi ca sa ne pazeasca, bucure si insoteasca. Au ramas la Gura Humorului, la internatul Colegiului Alexandru cel Bun. Acolo au gasit mancare, copii, adapost…

Ne bucuram pentru ei. Au fost tovarasi de drum, placuti si loiali. Nu ne putem supara pe ei ca nu au avut puterea sa mearga mai departe! Le multumim si lor!

Cu greu si cu mai multe pauze, spre seara am ajuns in Municipiul Suceava, intrand prin cartierul Sf Ilie. In acest rastimp am tot asteptat  raspunsuri de la suceveni, sperand la o cazare si la o mancare.

Am ajuns intr-un parculet, ne-am asezat pe o banca si am continuat sa asteptam. Vazand ca nimeni nu da nici un semn, am inceput sa cautam solutii. Am abordat si un cuplu care stateau pe o banca langa noi in ideea ca, fiind studenti, pot sa ne ajute cu ceva informatii despre caminul in care stau ei… Nimic. Dupa ora opt am hotarat sa scoatem din punga banii de rezerva si sa mergem la un hotel. Am gasit un hotel ieftin si bunicel. Am sunat si apoi am purces catre destinatie. Ne-am plimbat cativa km pe jos si apoi de nevoie am hotarat sa luam autobuzul.

Am ajuns, ne-am cazat si nu mi-a mai trebuit nimic. M-am pus direct in pat cu niste dragute de frisoane. Deci oricum nu eram singur in pat. Eram eu si frisoanele care ma cam inghesuiau… Era sa adorm asa… Anevoios m-am mai ridicat ca sa ma dezechipez si pregatesc de culcare. A fost o noapte lunga si neplacuta in care nu prea m-am odihnit.