23 septembrie 2017.
In zorii zilei la Cacica, pe cand soarele se straduia timid sa-si arate fata, noi dormeam bine-merci! 🙂 Evident ca pe la nu stiu cat ne-am trezit si ne-am pregatit de plecare, dar dupa prima tentativa de pornire ne-am dat seama ca mai avem nevoie de combustibil asa ca am mai varat inca doua ore de somn ca sa facem full-ul!
Dupa realimentarea indestulatoare cu somn si papica am purces la drum nu inainte de a ne lua ramas bun de la gazdele noastre.
Nu stiam unde vom dormi si daca vom dormi. Nu aveam nimic aranjat. El a vrut din nou sa ne arate ca exista. Sperantele erau intarite de credinta ca nimic nu este intamplator si ca e mai bine sa-L lasi pe El sa aranjeze totul. Faca-se voia Lui! Doamne cat si cati vrem sa controlam totul (!?)
Cu pasi voinicesti am strabatut kilometru dupa kilometru, cuminti, pe sosea pana cand o intorsatura, o meandra a drumului vroia sa ne oblige sa o luam la stanga. Nu facem noi asa ceva. Pai Calea Dreapta e demna de noi si sta scrisa in menirea noastra. Fara prea multe lamentari am mers mai departe inainte nelasandu-ne convinsi si invinsi de rationamente si frici.
O Baba ce strajuia timpul si cararea ne-a intrebat: “Unde mergeti voinicilor?” Evident ca noi mergeam inainte si asta nu era greu de ghicit, dar am fost politicosi si i-am raspuns cu placere ca noi vrem sa trecem apa si dealul. Zis si facut. Atat apa Solonetului cat si Dealul ne-a solicitat un pic, dar cu astea ne-am mai intalnit. Depasit fara probleme.
In varful dealului, de unde privelistea era superba, unde razele Luminii priveau la cativa privilegiati, unde ploaia ne-a ocolit, dar unde vantul ne mangaia usor, am oprit si am luat pranzul, privind spectacolul mut al naturii.
Dupa orice urcare si stationare in top, urmeaza inevitabil si o coborare. Sa nu uitam asta! Nu am avut de ales si ne-am supus legilor firii si eternitatii si am inceput si noi coborarea. Din fericire coborarea nu a fost atat de vertiginoasa incat sa ajungem pe acel “drum pavat cu intentii bune”. Dupa cateva mici si placute aventuri am ajuns la drumul principal si l-am reluat cuminti ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Seara se apropia si noi am iesit din Balaceana. La iesirea din sat, la drum de seara ne-am intalnit cu o familie de tigani, foarte curiosi, dar de treaba. A fost o intalnire parca desprinsa din crepusculul mitologic.
Drumul drept, betonat si pustiu, ce l-am urmat cativa km, a fost invaluit in lumina amurgului timpuriu de toamna si de o atmosfera parca desprinsa din zona Dobrogei …
Noaptea s-a strecurat rapid in itinerariul nostru si ne-a insotit cateva ore bune pana la sosire.
Am mai trecut prin vai si peste dealuri, ne-am intersectat in bezna si cu o caruta beata moarta, cu un naravas cal si pasageri turmentati care nu intelegeau ce facem in mijlocul pustiului si al beznei… Ei …vor intelege ei cand s-or trezi. Pana atunci …somn usor!
O ultima speranta era Domnul Toader Rusu care ne-a asigurat ca v-a incerca din rasputeri sa ne gaseasca o cazare si ceva de ale gurii in Stroiesti. Dar pana-n orele 21.30 nu a reusit sa rezolve nimic.
Eram hotarati sa dormim in natura. Atunci telefonul si invitatia Domnului Toader ne-a pus in miscare din nou. Dansul ne-a chemat acasa la domnia sa. Ne-a primit, gazduit si hranit asa cum numai in Bucovina se mai intampla probabil. Cu toate ca nu ne-a primit chiar cu paine si sare, totusi ne-a oferit mult mai mult decat atat si decat ne asteptam! Multumim mult!
Oboseala ne-a rapus, dar nu ne-a permis sa adormim imediat. Excesul de adrenalina si insuficienta endorfinelor a facut sa mai strajuim in noapte…
