Ziua 30, Etapa 7. Aventuri în Cacica, încă

22 septembrie 2017.

Din nou o dimineata cu impachetat si evacuat incinta. Cat am stat in Cacica ne-am mutat zilnic dintr-o locatie in alta. Bun exercitiul pentru organizarea bagajelor. Nu am scapat nici in ultima zi de acest antrenament.

Ne-am dus bagajele jos si apoi am pornit prin comuna ca sa ne cautam o alta cazare. Primaria nu avea cum sa ne mai ajute. Nici nu am cerut asta. In schimb Domnul Costel Ilisoi, foarte amabil si cordial ne-a ajutat sa ne gasim un loc bun de innoptat chiar langa hotel, si chiar mai mult, ne-a finantat cazarea din acea noapte, in care am fost oarecum nevoiti sa mai ramanem.

Dimineata precedenta am realizat ca nu avem un device electronic pe care l-am uitat in Gura Humorului si ca rucsacul meu este afectat de timp si greutate: partea de sus unde sunt inserate bretelele se desfacuse. Destul de neplacuta treaba asta pentru ca m-a slujit 13 ani, 7 etape din Romania Perpedes, a carat si peste 40 kg si a strabatut peste 2000km. Oare astazi se mai fac rucsaci in genul care sa nu coste un salariu de ministru? Incet o sa trebuiasca sa aflu…

M-am bucurat tare ca am putut vizita Bazilica Adormirii Maicii Domnului, Bazilica Minor. O catedrala Catolica, in stil polonez si pentru polonezii din zona. Nu am avut cum sa nu simt o oarecare emotie si un freamat al sufletului cand am intrat in aceasta catedrala din 1904. Originile mele slave, poloneze mi-au soptit ca sunt cumva “acasa”.  As fi stat mai mult dar timpul trece nemilos. Am lasat o Lumina pentru stramosii mei polonezi si cu sufletul un pic trist am parasit catedrala de peste drum de Salina Cacica si Casa Nationalitatilor.

Dupa doua ore de bantuit prin Cacica, am realizat ca ne putem caza langa hotel, la Doamna Rusu. Domnul Costel ne-a indrumat si finantat. Am arvunit cazarea si am mers sa mancam. Cartofi fierti made in Parascan Family, cu mult mujdei de usturoi made in “noi” si cateva legume timide. Am fi mancat noi mai multe verdeturi, legume, dar in zona nu prea gasesti de cumparat mare lucru. Asta demonstreaza oarecum si “cererea”…

Dupa o masa copioasa si gustoasa a urmat o baie spumoasa in apa sarata calda cu bulisoare. 🙂 Sauna nu mai mergea dupa mancare… De altfel nici baia nu era recomandata, dar am observat ca ne facea bine la recuperarea de dupa efort. Problema baii a fost clorul in exces. Nu-i intelegem rostul. Apa sarata, la acea concentratie de peste 30%, deja este un puternic dezinfectant in care nu pot supravietui nici putinele entitati biologice adaptate la clorura de sodiu. Dar cei care conduc lumea stiu de ce ne baga atat clor pe gat. Si noi stim. Clorul blocheaza structurarea apei si implicit absorbtia ei prin membrana celulara. Deci bem apa si murim de sete! Vezi Monseur, asta-i cusurul tau, crezi ca noi toti suntem prosti.

Seara Domnul Costel Ilisoi, Administratorul Casei Nationalitatilor ne-a motopurtat la un pielar, un baiat de nota 10 care mi-a dres bine rucsacul si nu a vrut sa-mi ia bani pe operatie. No, asa da doctor! Daca toti medicii ar fi ca el, lumea ar fi un rai. Mda, dar marea problema este ca cei nerecunoscatori s-ar plictisi/satura repede de /cu binele si ar cauta iadul. Nu ca acum nu facem cam la fel …

Marian Creta, baiatul care m-a ajutat cu rucsacul face tot felul de hamuri, chimire, curele, genti si alte articole din piele. Si-a incropit un fain atelier si-si castiga cu pasiune existenta din aceasta meserie.

Asa cum era de bun simt, am incercat si eu sa ma revansez intr-un fel si l-am invitat si pe el cu sotia, cat si pe Domnul Costel cu sotia ca sa le fac analize si sa discutam un pic pe tema sanatatii. Asa ne-a prins ora unsprezece din nou… 🙂

Am incheiat seara cu placere, multumire si din nou buni de drum.