Ziua 24, Etapa 4. Gioseni – Bacău

17 septembrie 2015.

Un drum vechi cu o minte noua…:)

Dimineata incetosata nu m-a convins sa ma ridic din pat si sa ma grabesc sa plec. Aerul rece si umed invada camera prin geamul intredeschis si mirosul toamnei era prezent. Am facut un efort si am pornit motoarele, le-am incalzit si am urmat rutina matinala. Cum pofta vine mancand, asa si energia vine miscandu-te si consumand-o! Totul este curgere si nu acumulare si consum…Cu toate ca si acumularea si consumul sunt sinusoidele aceleeasi curgeri …

Am impachetat, m-am echipat si am dat de stire ca sunt gata de plecare. Maica Superioara, a venit sa ne luam ramas bun si mi-a facut placerea si onoarea sa stam de vorba. Am povestit, fara sa ne dam seama cum trece timpul, cam o ora si jumatate! Mi-ar fi placut si mai mult sa povestim mai mult si in alte circumstante!

La aceeasi ora am primit si un apel de la presa locala, Ziarul Desteptarea Bacau. Am inteles ca ma vor astepta la intrarea in Bacau si m-am bucurat, sperand sa gasim un loc de cazare pentru cele cateva zile, necesare de repaus si logistica.

In jurul orelor 12.30 am plecat de la manastire. Era racoare, vantul batea destul de tare, lucru care la inceput ma ajuta. Incet incet, cum ieseam in camp, vantul a inceput sa bata din ce in ce mai tare… Cu soarele in cap si vantul din babord, cu panzele stranse si cu drumul inainte, am merscativa km buni pana am ajuns la baraj. Am urcat pe stavilarul barajului si am asistat la jocul unor pescarusi si corbi… Nu mai dadeau din aripi…Se lansau in aer si apoi planau ca un zmeu, folosind curentii de aer. Frumos, divin…

Dupa scurta pauza, am plecat mai departe si ghidat de Adi, am reusit sa intru pe drumul lateral care ducea catre Bacau. M-am oprit sa pranzesc si in timp ce ma odihneam, intins la umbra unui maces, m-am trezit cu o vaca la doi metri de mine care, cred ca, ravnea la pachetelul meu. Cred ca-i placea si ei mancarea primita de la manastire …Sau cel putin mirosul.

Pornit din nou pe drumul prafuit de tara, am primit un alt apel de la presa independenta. Un domn, binevoitor, m-a contactat si apoi mi-a gasit cazarea de aici, de la liceul PTTR. Ii multumesc mult Domnului George, Directorului Liceului, Domnul Remus si celorlalti „conspiratori” care au facilitat cazarea si ospatarea mea! Inca mai exista OAMENI! Inca mai putem spera!

M-am apropiat de Bacau prin zona industriala, printre sinele de cale ferata, statii de transformare, linii de inalta tensiune si combinatul chimic. Am trecut si pe langa adapostul de caini si m-am imprietenit cu o catelusa, careia i-am dat ce mai aveam de mancare. Restul m-au latrat invidiosi…:)

La intrarea in oras, intradevar m-au asteptat cei de le Desteptarea. Le multumesc mult pentru ajutor, pentru efortulsi articolul lor si pentru fotografiile pe care mi le-au facut si trimis.

Seara a trecut repede, cu despchetare, spalare si celelalte parti ale rutinei circumstantiale.

Bacaul este un oras drag mie… Aici este o parte din adolescenta mea… Bine te-am regasit Bacau!