15 septembrie 2015.
Suisuri si coborasuri in „Sahara Moldovei”
Am dormit repede, m-am trezit cu grija si m-am pregatit rapid, urmand rutina matinala. Totul s-a desfasurat conform planului… 🙂
Era o dimineata suava de toamna. Soarele bland si roua proaspata erau acompaniate de un vanticel inmiresmat. Toamna a sosit, e clar! Graurii au invadat deodata cerul intr-un stol enorm… Faceau acrobatii aeriene si parca-i faceau in ciuda vantului care se straduia sa-i doboare. 🙂 Oare se antreneaza pentru ceva anume?
Am facut cateva fotografii cu noua pozitie si stare solara, mi-am luat ramas bun si am purces la drum. Deodata o maicuta striga dupa mine. Uitucul de mine nu-si luase buletinul…Mda…Din’astia tot sa ai cu tine… 🙂 M-am intors, am multumit si mustruluindu-ma singur am continuat ce incepusem cu cateva clipe mai inainte. 🙂
Un drum nu foarte lung, foarte frumos, dar care a parut un adevarat maraton. Am tot urcat, am tot coborat, am tot rezistat vantului si pietrelor de pe asfaltul lipsa. Cu toate ca nu au fost multi km, am simtit ca am mers o eternitate. Cred ca vantul salbatic si puternic mi-a furat energia. De asemenea, soarele se juca de-a fata-ascunselea cu mine si cand ma incalzea, cand se ascundea in norisorii albi, laptosi. Oricum, peisajele erau extraordinare si imposibil de caracterizat in cuvinte. Ceva divin si …atat! 🙂
In varf de deal am oprit masina de teren cu doi bocanci, care deja are anvelopele uzate si remarcand de la distanta o vie fara gard si interdictii, am pus rucsacul jos si m-am urcat in vita! Eee…nici chiar asa. Nu m-am urcat, dar daca era nevoie ma urcam. Parfumul strugurilor m-a adus de nas de la zeci de metrii buni; mai ales ca vantul batea dinspre vie! 🙂 Am balotat cam 2 kg de struguri, am multumit proprietarului si apoi m-am odihnit o tura! Aici o tura tine cam o ora, doua, dupa caz si voie! Dupa odihna si uscarea echipamentului, la soare, am continuat traseul.
Dupa cum povesteam…am tot urcat si coborat. Vantul m-a tot batut. Talpile ma chinuiau si bateria se termina…Da, bateriile de la noile telefoane cu gadget-uri nu prea tine mai mult de cateva ore, mai ales daca mai pornesti si un internet sau GPS. Asa ca la intrarea in padurea dinainte de Gioseni, am ramas fara baterie la telefon si implicit fara gps, harti, telefon si restul… Nici traseul nu am mai putut sa-l monitorizez. Totusi inainte sa se inchida telefonul, Adi a apucat sa ma anunte ca la intrarea in Gioseni, pe partea dreapta, este o manastire. Veste buna, dar eu eram neanuntat.
Am tot coborat prin padure si incercam sa incarc acumulatorul telefonului de la o baterie auxiliara. Pana am ajuns la Manastirea Catolica Sf Carol Borromeu, s-a incarcat cam 7% bateria si am putut sa anunt ca am ajuns. Maicile au fost pline de bunavointa si m-au primit si ospatat cum se cuvine. Multumesc mult!
Seara a venit pe sest si intunericul a luat locul luminii… Eram frant de oboseala si ma dureau picioarele… Parca mersesem o mie de ani in continuu… Am adormit fara sa realizez ca am adormit si nici lumina sa vad sa dorm nu-mi trebuia…:)
Si uite asa a mai trecut o zi de drum, cu dealuri si vai, cu vanturi si avanturi…:)
