Ziua 21, Etapa 1. Prin pădure, la drum spre Adamclisi

18 iulie 2012.

Dimineata nu foarte devreme, trezit iar de impanatii frumosi si galagiosi, m-am pregatit, mi-am luat la revedere de la gazdele binevoitoare si am purces catre Manastirea Sf.Apostol Filip.

Fara semnal, fara harta, mi-am croit drum prin padure, urcand pe varful dealului printr-un ” tunel ” faurit de crengile copacilor relativ tineri; salcami, stejari, fagi…Padurea aceasta, daca am inteles eu bine, este o REZERVATIE CINEGETICA. Aici se pot intalni broaste testoase de uscat, soparle de un metru, veverite, vulpi, lupi, sacali, rasi, mistreti, padurari, vanatori si alte animale si fructe de padure …:) Ca in orice padure romaneasca.

Asta imi aminteste de un banc:

Ceva conationali de ai nostri merg la un restaurant de lux din Italia si uitandu-se pe meniu si neintelegand mai nimic, il intreaba pe ospatar, si el roman:
„Ce aveti de mancare, domnu?”
Ospatarul obosit si stresat le raspunde „Asta e restaurant cu profil mediteranean si aici se gasesc mai mult fructe de mare, peste si din astea!”
„Domnu’ da’ care e fructele de mare?”
„Pai… caracatita, sepia, steluta de mare…”
„Aaaa, deci daca astea e fructele de mare, atunci vulpea, ursul si lupul sunt fructele de padure, nu?”

Ajuns in varful la deal, am gasit si semnalul necesar orientarii, cat si potecile ce coborau catre Satul Crangul. Ajuns in centrul satului m-a oprit o echipa de rromi care confectionau cazane de tuica. La inceput curiosi si dispretuitori, un pic agresivi si galagiosi au tot incercat sa ma intimideze si sa ma descoasa. Acum am verificat pentru a …multa oara ce inseamna sa nu privesti omul cu dispret, ura sau prejudecata. In loc sa-i ignor si sa ma retrag, eu am avansat intre ei si i-am tratat ca pe oameni, ca pe orice persoana intalnita. Lucrurile si relationarea noastra s-a schimbat in cateva secunde. M-au servit cu o felie de pepene si m-au invitat sa mai raman cu ei. Le-am multumit mult si am plecat explicandu-le ca nu pot sta pe loc… Caldura e unul din aliatii si inamicii mei…:)

Am depasit Crangul… Am ajuns si la zona cu semnal si am inceput sa retrimit coordonatele pozitiei mele.

La ora pranzului m-am instalat intr-o margine de drum si padure, la umbra, pe culmea unui deal. Aici am mancat fructele si semintele mele, inspirat fiind de panorama dealurilor si vailor varatec colorate si de turma de caprite si oite ce pasteau in tihna…

Aici ma gandeam si ma intrebam: „E asa de greu sa fii liber? Oare am nevoie de tot ce car cu mine si in mine? Oare e avem nevoie de toate cate cumparam si caram dupa noi in viata? Oare nu putem fi ca pasarile cerului…? Probabil ca nu, pentru ca fara „bile de fier legate de picioare” am putea fugi, am fi liberi si asta nu ar place acelora pentru care ne ostoim!” Si asa am realizat inca odata motivul pentru care mai toti liderii spirituali care au propovaduit libertatea au sfarsit asasinati sau captivi.

Am „ridicat panzele si ancora” si am plecat mai departe in drumul meu… De data aceasta catre Adamclisi si Manastirea Sf.Apostol Filip.

Am ajuns spre seara la manastire si, spre surprinderea mea, am fost primit si tratat foarte bine. Am primit o camera modesta, mancare si o atentie deosebita, pe care nu cred ca o meritam. Nu ma plang… M-am simtit bine si m-am odihnit exterior si interior!

Dorind sa vad Mausoleum Traiani si ruinele Castrului Roman de la Adamclisi, am lasat bagajele la manastire si usor ca un fulg am zburdat inca 8 km dus-intors la monumente. Mausoleul nu m-a impresionat in nici un fel… Castrul Roman, in schimb, mi-a produs o senzatie unica si profunda de comuniune interioara cu marete vremuri istorice.

Seara am povestit pana tarziu cu unul dintre calugari si am incheiat ziua lunga si obositoare ascultand „voci” de la Muntele Athos… asta ca sa sa fiu in armonie cu locul si momentul 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*