29 iulie 2012.
Dimineata pe la pranz, m-am trezit usor ca un plumb…:) Era de asteptat dupa traseul facut si dupa noaptea anterioara nedormita. Am mancat, am dat o fuga pe net, am scris jurnalul primei zile si incet m-am pregatit de plecare.
Am ramas sa ma mai odihnesc si dupa amiaza, am plecat intr-un nou mars pe campii …Frumoase campii, frumoase lacuri, dar cel mai mult mi-a placut o turma de capre si oi care pasteau pe marginea lacului la Pasarea. Erau caprite de rasa cu tzatzuci mari si pline de lapte …:) Eu sunt mort dupa laptele de capra, totusi nu m-am incumetat sa cer ciobanasului …
Pamantul saracit de agricultura intensiva, crapat si arid, nu era gazda decat a catorva ierburi plapande si a holdelor bogate crescute cu insecticide si iebicide … Tractoare John Deere lucrau, stropeau , secerau ..etc Nu pe branci, dar se lucra … 🙂
Pasi pe campii, pasi pe langa lacuri, pasi in adancul sufletului si lacrimi de durere si fericire. Durere ca nu vedem frumusetea si blandetea acestei tari, nu vedem divinul pe care calcam , mai mult la figurat, in fiecare zi …Dar fericire ca sunt , fericire ca simt, fericire ca pot vedea si cu ajutorul celorlati pot si impartasii ceea ce traiesc.
Au aparut si colinele…coline ce inconjurau suita de lacuri pe langa care am tot trecut si pe care le-am tot ocolit. Lacuri acoperite in intregime de stuf, dar pline de viata, rasunau de cantecul si forfota diverselor pasari si oratanii.
In aceasta zi cel mai mult am fost incantat, ca si in prima zi, de cantecul cucilor, al pescarusilor si al pitpalacilor. Nu erau singurii. Pe langa balti roiau zeci de feluri de cantatoare si incantatoare.
Spre seara am intrat in Buciumeni. Un satuc dragut de campie cu multi copaci roditori din care , slava cerului, m-am infruptat si eu. Tot aici o matusa, cand i-am cerut apa, m-a intrebat ce fac cu ea :))) Dar prin compensare aici am intalnit si un om simplu, in varsta care avea doua rosii in sacosa sa si vazandu-ma i s-a luminat fata si a intrat in vorba cu mine. Auzind ce vreau sa fac a bagat mana in sacosa si mi-a dat rosia aceea mai tare din cele doua rugandu-ma si insitand sa o iau…:) Recunostinta lui!
Dupa inca un mars in forta am ajuns la miezul noptii la Budesti. Aici o alta surpriza placuta si de la cine nu ma asteptam. In fata statiei peco trei domni dadeau gata un pet de bere. Am intrat in vorba cu ei sperand sa ma indrepte catre o gazda. Unul din ei m-a luat la el acasa si m-a lasat sa dorm in patul lui, iar el a dormit pe jos. Recunostinta lui!
A doua zi pe jos prin Romania s-a incheiat surprinzator de placut si cu bucuria ca inca mai exista oameni in aceasta tara.
Click pe poza de mai jos pentru a vedea toate pozele zilei, la Flickr!
Lasă un răspuns