16 iulie 2012.
Trezit in plina zi cu soarele in cap, pe camp si transpirat leoarca, rupt de sete si cu o simpatica durere de cap, am inceput ziua si drumul catre Manastirea Sfantul Andrei! Dimineata in care se zicea ca o sa fie mai racoare a inceput la fel de insorita si calduroasa ca si restul. Mai aveam apa de cu seara si am baut-o cu nesat. M-am mutat la umbra si am asteptat sa-mi revin si sa ma usuc. M-am echipat si …la drum!
Norocul meu a fost ca erau multi copaci pe sub umbra carora m-am straduit sa pasesc. Apreciezi un copac pe marginea unui drum abia cand ti-e foame si in el gasesti fructe sau cand ti-e cald si sub el gasesti o binevenita umbra si racoare. Asa cum un IZVOR il apreciezi DOAR cand ti-e sete! Pacat ca nu realizam cat de sete ne este mereu si cat de tare ne mintim cu surogate nefaste, atat la propriu cat si la figurat.
De pe la ora 12 nu am mai avut semnal pe nici o retea si nu am putut actualiza harta si nu am putut comunica. Tehnologia asta…. Pas dupa pas, durere dupa durere, au trecut cei 22 de km si am ajuns la manastire.
Aici o calugarita mai in varsta m-a primit si privit dur, intrebandu-ma pe cine caut. Obosit si nervos i-am raspuns ca nu stiu pe cine sa caut ca sa beneficiez de ospitalitatea manastirii. Evident, ca in romania plina de fricosi si „ospitalieri” mi s-a spus ca nu sunt locuri de cazare. Evident ca erau, noroc cu Dumnezeu care era prezent si cu parintele Ilarion care a intervenit si asa am primit o camaruta in care sa salasluiesc cele doua nopti. Binecuvantat fie Domnul si Parintele Ilarion!
Mi-am despachetat bagajele, mi-am spalat hainele si m-am imbaiat. Eram proaspat, obosit si fericit ca nu mai calaresc bocancii naravasi. Am fost chemat la masa si saturat de bunatatile manastiresti. Am facut un tur de orizont, am vizitat Fantana lui Eminescu, care este in constructie si care are o apa limpede, rece dar cam salcie. Ar putea Eminescu asta sa umble un pic si la compozitie… :))
Am fost impresionat cand am vizitat Pestera Apostolului Andrei, Sfantul. Aici am trait stari impresionante, marcante si inexplicabile. Cuvintele nu pot descrie decat o stare de exaltare profunda asociata cu senzatie interioara la care singura manifestare exterioara au fost lacrimile cu care m-am trezit pe obraz . Ceva aici se intampla…
Spre seara, dupa masa, a inceput sa ploua, ca o adevarata binecuvantare, ca o oaza in desert. M-am retras in „chilia” mea si am incercat sa scriu …Fara succes! Din nefericire, la ora 20, am cazut la datorie; datoria de a ne odihni trupul, mintea si sufletul! Cineva a intrat in camera si mi-a pus laptopul si telefonul pe podea ca sa nu le trantesc in somn …:) Ii multumesc!
Apreciem totul atunci cand pierdem totul… Apreciem atunci cand avem nevoie sau cand ceea ce am obtinut cu greu, este mai putin bun decat ceea ce aveam! (uneori din nastere: Sanatatea, Inocenta, Fericirea, Libertatea…)
Lasă un răspuns