11 septembrie 2015.
Drumul Muraturilor…
Dimineata inorata de toamna… Ma trezesc usor si odihnit. Urmez programul… Totul se desfasoara conform algoritmului, cand deodata: cioc,cioc, cioc in usa. Deschid degraba. Administratorul stadionului, Domnul Petrea. Foarte dragut, a venit sa ne luam ramas bun.
Dupa impachetarea si echiparea de rigoare, cu privirea catre cer, nu in semn de recunostinta, ci mai degraba cu nemultumire, urmaresc norii gri ce se inghesuiau pe bolta si incep traseul catre Manastirea Poglet.
Nici nu am apucat sa ies din Homocea si deja picaturi din ce in ce mai dese ma nimereu intruna. La iesirea din sat am realizat ca e momentul sa ma echipez de ploaie. Zis si facut. Deja aratam ca o lacusta mare si verde… Ploaia nu a glumit. Picaturile razlete, au devenit dese, un front compact care te uda incet si sigur.
Cu toata apa ce cadea pe mine, racoarea ma ajuta mult sa inaintez. Parca aveam arcuri la picioare… Am mers mult mai repede decat de obicei; am facut 10km in doua ore si un sfert. In mod normal, pentru mine, pe caldura, faceam cam 3km/h. Acum mergeam intins si vioi.
Pe masura ce inaintam eram mai ud, mai greu, mai rece si mai obosit. Ploaia nu canta singura, ci-si luase si un tovaras pentru acest duet: vantul. Costumul impermeabil, ori nu era impermeabil, ori m-am udat de la transpiratie…Oricum eram o muratura ambulanta, verde si grabita. Ca sa nu murez prea tare si telefonul, ma straduiam sa nu fac foarte multe poze, cu toate ca peisajele erau deosebite. Bunul meu coechipier ma indruma de la butoane si mergand cu mine pe „street view”. In acest fel fara ca eu sa ma uit pe harta stiam cand sa cotesc si unde.
Am mers continuu…am facut mici pauze in care am mancat struguri dintr-o vie de pe marginea drumului si in care am dat drumul la excedentul de lichide. Mare parte din drum a fost urcare. Urcarea e grea, dar peisajele de pe culmile dealurilor sunt superbe.
Dupa 6 ore de mers continuu, am ajuns in Comuna Corbasca. O comuna ciudata, mare, cu cateva blocuri, cu drum asfaltat si cu oameni plinuti…:) Am traversat comuna cu greu. Incepusera sa ma doara tare talpile si sa ma deranjeze apa din bocanci. Am inaintat cu greu, dar nu am renuntat, stiind ca mai am cativa km pana la manastire.
Cand mai avem un pic pana la Poglet, masina politiei se opreste langa mine si agentul incepe sa ma descoasa. A fost usor ca deja eu incepusem sa ma desir…:) A inteles repede despre ce este vorba si foarte dragut si protector m-a luat si m-a dus la manastire ca sa evit eventualele probleme cu minoritatile din acel sat. Am apreciat gestul si i-am multumit, dar as vrea sa-i multumesc inca odata si pe aceasta cale. Nu numai ca m-a adus la maici, dar a si vorbit pentru mine cu dansele. Buna si politia…totul este sa nu te plimbe din alte cauze! 🙂
M- a luat in primire Maica Luciana, Stareta manastirii, care mi-a aratat imprejuimile si casuta unde sunt cazat. Mi-a oferit o casuta tare placuta, in stil rustic, ce degaje un aer cald, primitor si plin de pace. M-am dezechipat si nici nu am apucat sa ma spal, ca a si venit o maicuta care m-a invitat la masa. Am dat fuga…
Dupa o masa copioasa, am comutat pe somn profund de voie, de nevoie… Si cu toate ca a trecut o clipa eu m-am trezit dupa 3 ore. M-am apucat de spalat, despachetat, telefonat etc.
Surprize, surprize, aici semnalul la orange si vodafone este atat de slab incat abia am reusit cu greu sa fac upload la acest text. Ca sa vorbesti sau sa intri pe cel mai slab internet, trebuie sa colinzi curtea si sa stai pe langa nuc, prin nuc, pe la poarta si prin clopotnita…Bine si asa!
A trecut inca o zi plina de ploi si aventuri cu apa in bocanci…
