5 septembrie 2017.
Mereu aceeasi rutina inainte de plecare: spalat, cumparaturi, mancat, impachetat, verificat bagaje, luat ramas bun si multumit gazdelor si nu in ultimul rand apelul catre copilotul si coechipierul nostru Adi din Buzau.
Am facut cateva foto, am trecut pe la Centrul de Informare, am incercat sa dam de Domnul Ariciuc dar e scump tare la vedere si cum noi suntem fara sponsorizari, nu ne-am permis …:))
Am plecat din nou la drum. Tinta noastra de pe acest segment de traseu era un pic iluzorie, dar noi nu stiam asta in acel moment. Ne indreptam cu incredere si optimism catre Pensiunea Teea din Sunatori.
Un drum extraordinar. Foarte frumos, pe la umbra si departe de zgomotul masinilor. Din cand in cand ne mai depasea sau asedia cate un “duster”… Evident ca au fost si oameni cu bun simt care au incetinit cand si-au dat seama ca ne vor lasa intru-n nor de praf. Din nefericire pentru noi, putini.
Am trecut pe langa cateva izvorase, pe langa case frumoase, pe langa case vechi si misterioase, dar si pe langa o manastire de-a dreptul ciudata. Stigmatizata cu simboluri necrestine si antecrestine. Oare este o moda, o ignoranta, o alterare a ortodoxiei sau…?! Cum sa intri intr-o biserica sau manastire care are arborata crucea lui Baphomet pe turla ei, si apoi sa te mai si rogi? La cine?
Dupa cativa km buni ne-am oprit intr-o poienita, ne-am odihnit si am mancat. Ne batea gandul sa ramanem acolo peste noapte, dar ne-am gandit ca am facut prea putini km.
Pe la o treime din traseu, o catelusa mica si hazlie s-a luat dupa noi fara sa sesizam. Tot am mai vazut-o, dar ne-am gandit ca nu o sa vina dupa noi prea mult. Nu a fost asa. A venit cu noi tot drumul. Acum este afara ne asteapta. Este un sufletel inteligent, ascultator, jucaus si prietenos.
Am ajuns la Pensiunea Teea unde speram sa ne cazam. Patronul nu era prezent si fata angajata nu a putut decat sa-l sune. Din pacate mesajul sau a fost clar: nu-l interesa sa ne ajute si nici sa colaboram. Multumim, Patroane! Gratie marinimiei tale noi am mai facut inca 10 km prin ploaie mocaneasca, vant si intuneric. Nu ne-am suparat, ba din contra. Eram incitati de o noua aventura. Pacat ca eram un pic obositi.
Am mers mai repede si mai bine decat in timpul zilei cand eram mai obositi. Inca speram la o cazare decenta. Dupa inca doua ore de mers am ajuns la Motel Viv. Pustiu, ora 22.15 min. Am incercat sa atragem atentia, dar nu aveam cui. Dupa cateva tentative, am hotarat sa ne instalam in foisorul din parcarea aflata in fata motelului. Am desfacut bagajul si ne-am facut culcusurile. Daca nu era vantul, ar fi fost chiar fain. Dar vantul ne tot dezvelea… 🙂
Inainte sa ne culcam ne-a vizitat si un motanas mare, galben si dragalas.
Am petrecut o noapte in foisor, cu echipament de vara si un pic de toamna, afara ploua si catelul tot se trezea sa latre la alti catei. Nici visele nu au fost roz.
