5 septembrie 2015.
Trezit in zori, plecat la amiaza….Cine se scoala de dimineata…doarme mai putin!
Cu toate ca m-am trezit in jurul orei 6, cu toate ca am inceput impachetarea si pregatirea de plecare, totusi am mai asteptat sa primesc un semn din Marsesti. Am sperat pana-n ultima clipa. Intr-un final mi-am dat seama ca o sa se incalzeasca prea tare si pierd oportunitatea de a naviga pe racoare.
M-am imbarcat, mi-am luat ramas bun de la cei de la hotel, am predat cheia buclucasa si am pornit la drum. A fost relativ simplu sa ies din oras. Cativa oameni, Adi si gps-ul m-au indrumat corect. Pe drumul catre iesire am fost salutat de catre cativa taximetristi care citisera in ziar sau pe net despre mine. Doi baieti m-au salutat ca la armata, crezand, probabil ca sunt soldat strain. 🙂 Nu mi-a placut niciodata armata, razboiul si bataia de joc din acestea. Oameni care se lupta si mor pentru interesele meschine si malefice ale unora fara scrupule si suflet!
Am iesit din oras si cu pasi vioi dar apasati…de greutatea suplimentara a rucsacului care se mai burdusise cu cate ceva de mancare, am facut stanga si am luat-o peste dealuri, campuri si ogoare. La propriu…:) O bucata de drum am mers pe un drum pietruit si prafuit. Nu au lipsit din menu si trei tractoare moderne ce ridicau nori de praf dupa ele. Evident a trebuit sa ma retrag in cucuruz ca sa nu ma fac galben ca argila de pe jos. Ei bine, in porumb m-am retras si …ca sa nu ma fac de rusine mai incolo….:)) Totusi m-a ajutat si vantul…nu Vantu Sorin…ci vantul din podisul Moldovei. Un vanticel bland si caldut care imi mai alina caldurile…:)
Am ajuns la doua ferme si o statie de apa. Aici am vorbit cu un baiat de maxim 35 de ani care-si facuse o ferma in mijlocul campului. Casa, hambar, un mic siloz, bazin de apa, panouri solare, fantana, livada, gradina, batatura, gard, etc. Tot ce-i trebuie unui om ca sa traiasca aproape independent farta de sistem. Mi-a placut mult! Dar cel mai mult mi-a placut un gard viu din gladita/roscov, de cam 1.80m inaltime si lung de peste 500m. Un gard ce proteja de vant, viscol, praf, cat si de animale. Bravo! Felicitari proprietarului! Sper ca intr-o zi sa ne revedem! Avem multe de invatat unii de la altii!
Am pornit mai departe si am ajuns la statia de apa unde trebuia sa fac dreapta pe alt drum…Am hotarat sa ma opresc, sa consult harta si sa usurez rucsacul! M-am instalat, inconjurat de cativa catelusi si pazit de parintii lor si am inceput sa mananc…Si ei vroiau…pentru ei nu aveam mare lucru, dar le-am dat tot ce mancau ei(paine, biscuiti). Au fost multumiti si se ate ca ne-am imprietenit, pentru ca la plecarea mea nu m-au mai latrat! 🙂
Am mers, am mers, am mers, dincolo, dincolo de dincolo, unde doar ogorul si cu dorul mai starneau piciorul! Peisaj romanesc…Coline line, culori si dealuri, sub soare stralucitoare! Frumusetea, linistea, fosnetul lanurilor cu miscarea valurilor asemuita, lumina de toamna si pamantul stramosesc, mi-au readus in suflet trairile placute si profunde ale copilariei si adolescentei …prin romania. Momente unice….Momente in care mergeam cu parintii si bunicii la mare, cu masina si vedeam tarlale cultivate si udate cu miile de aspersoare comuniste! In acea perioada erau fantani la tot pasul….Astazi avem apa curenta, sau curent otravita cu chimicale!
Pe camp era cald, dar frumos. Adi m-a insotea virtual, in casca telefonului si ma ghida vazand traseul trasat de gps-ul meu. Si uite asa, povestind si depanand amintiri, am mai parcurscativa km. Pe la pranz, am fost nevoit sa ma opresc la prima umbra facuta si daruita de un maces batran. Am pus la incarcat telefonul si m-am pus sa ma odihnesc. Cateva masini, carute si un tractor au trecut pe langa mine invaluindu-ma in praful de rigoare! Noroc ca am tinut gura inchisa …:)
Dupa doua ore de incercari si reprize de odihna, m-am reechipat si am continuat pe campuri… Deja era mai spre seara si nu mai era asa de cald, dar tot soare si tot cald. Din fericire incepuse sa mai adie si vantul, exact ca si in prima parte a traversarii campurilor. Dupa o bucata de drum, pe un drum ce nu semana cu un drum, dar era practicabil, am fost anunatat de coechipierul meu, Adi, ca trebuie sa o iau 30grd catre West. Zis si …mai greu de facut. In stanga mea era vestul, dar si un lan de porumb! Si inca unul maricel. Am mai mers pe langa el , incercand sa gasesc momentul potrivit virajului. A aparut si momentul, dar cu surpriza lui: o tarla proaspat arata si nediscuita! Bolovani, santuri, bolovani si iar bolovanei… Ma simteam pe Luna. Mobil selenar scria pe mine! Toiagul de drum se afunda 30 de cm in acest sol moale si afanat si bocancii executau un ruliu si un tangaj de parca eram pe vas in timpul furtunii. In sfarsit „marea agitata”s-a terminat si am ajuns la un alt lan, de data asta de floarea soarelui. Am inceput sa merg pe langa, prin si cu greu am iesit la un liman..Era limanul paraului ce trecea prin satul Branistea. In timp ce coboram spre liman, am identificat si imprimat o vizuina; era de vulpe sau viezure. O vedem bine in poze… Am traversat paraul de o schioapa si am inceput sa urc prin singurul loc accesibil. Deodata, in stanga mea un tarc cu niste vaci, boi…nu-mi dadeam seama. Ma apropii sa-i vad ca erau albi si frumosi! Scot telefonul sa-i imortalizez in istorie si imagine…. Cand observ ca era o turma de tauri, care se uitau toti la mine,…nu prea frumos…Nelinistea a cuprins imaginea si ceva -mi spunea ca e mai bine sa-i las in efemerul lor trai. 🙂 Am grabit pasul si urcand am intalnit alta minune, de data asta nu se uita la mine, ci eu la ea! Era minunea peisagistica, si nu numai. Era si o minune de vita de vie din care m-am infruptat. Nu prea tin de sete strugurii, dar ne mai avand apa, au fost buni si acestia!
Viata de ve raspandea o mireasma care-ti hranea mintea si sufletul, iar tulpinile-ti daruiau un fruct care-ti alina foamea si partial setea. Erau dulci si parfumati… Multam Tie Doamne!
Am mai mers, am sarit doua garduri, am mai mancat un ciorchine de un kg, am trecut prin valea gunoaielor si iaca am ajuns la drumul cel bun! Drumul asfaltat catre Buciumeni. La intrarea-n peisajul asfaltat, am vazut pupaza din stejar. Am prins-o-n poza si am pornit voiniceste incercand sa fac si restul de 10 km ramasi pana la destinatie. Intre timp, Adi le-a anuntat pe maicute ca voi intarzia.
Cu toate ca usurasem rucsacul cu 3 kg(mancare – fructe si legume), cu toate ca si pe mine ma usurasem cu 2 kg, numai apa din transpiratie, cu toate astea urcarea si traseul mi-au dat de furca… Drumul peste capuri, dealuri si ogoare ca niste valuri, mi-a rapit muuult timp si mi-a consumat muulta energie. Frumos, dar greu! Nu regret, ba din contra, Multumesc!
Si iar am mers, si-am mers, si-am mers pana am inceput sa schiopat si calc pe ochi. Incepusera sa ma doara tare talpile. Branturile/talpicii din bocanci, dupa 20km se taseaza si simti ca mergi descult pe asfalt pietre si altele. La fiecare drum din etapa trebuie sa-i schimb. Sansa face sa am la mine de rezerva si sa primesc de acasa cu fiecare pachet.
Dupa ces-a inoptat am reusit cu greu sa intru-n Buciumeni. La intrare era o cismea ca un butoi si m-am oprit acolo sa ma adap si odihnesc. Am luat apa si cu greu am pornit mai departe. Am traversat Comuna Buciumeni, care mi s-a parut asemeni celor ce mi le-amintesc din copilarie. Muzica populara, miros de fum de lemne si frunze, adieri racoroase si inmiresmate, mireasma de pamant reavan din batatura animalelor, strigatul cete unei pasari de noapte si intuneric…. Dupa iesirea din comuna am inceput sa simt si mai tare peisajul nocturn. Plopii inalti, rasfoiti si rascoliti de vant, pierdeau in rafale mireasma specifica si raspandeau muzica frunzelor scuturate de vant. O noapte magica, misterioasa si intunecata. Un drum prin padurea de foioase din care din loc in loc se mai auzea cate o miscare. Ma simteam atat de aproape de natura incat as fi dormit la radacina unui copac…impartind pamantul cu vre-un soricel sau cu vre-o vulpita! Dar eram asteptat, sunat si oamenii isi faceau griji. In plus stateau dupa mine si nu-si puteau face programul de seara. Cu mare greu, intr-un final am ajuns la Manastirea Buciumeni, trecand printr-o poarta mare de lemn ce-mi aminteste de SHINTO! (Poarta Spiritului).
Aici ma astepta baiatul angajat, maica de la trapeza cat si maica stareta. Am facut prezentarile si am fost nevoit sa ma pun la masa. Mi-era foame, oleaca, dupa un astfel de drum. A urmat apoi rutina…Despachetat, spalat haine, spalat drumet..etc Am cazut frant si am atipit, dar nu pentru mult timp. Tantarii au avut grija sa ma trezeasca cu intepaturile, survolul lor zgomotos si cu diverse alte gadileli nedorite! De mai multe ori m-am trezit si am vanat zburatoare minuscule nocturne. Spre dimineata am reusit sa dorm dus cu toate clopotele, toacele, slujbele si galagiile din areal. Le visam…
Si uite-asa am poposit si v-am povestit! 🙂 Frumoasa si grea zi… 🙂
