14 august 2015.
Cu toate ca nu am dormit suficient, m-am trezit in zori si am inceput pregatirile de plecare. Pregatiri care, cu toate ca par simple si usoare, dureaza destul de mult. Am pregatit si coletul pe care trebuia sa-l trimit acasa.
Am terminat pregatirile, coletul, curatenia si am purces catre primarie si posta. Ajuns la Primarie in costumul militar si cu ditamai toiagul in mana (a se citi baston) am atras priviri, uimire si teama. Oameni buni, sunt pe aceasta cale ca sa ajut, nu sa sperii. Sunt imbracat cu astfel de echipament militar pentru ca nu am avut bani sa-mi comand nu stiu ce haine si pe acestea le-am achizitionat second hand in ideea ca sunt bune de terfeleala si ca rezista la asa ceva.
In sfarsit… am lasat omului de legatura kefiri de apa si de lapte si instructiuni de preparare si folosire. Sper sa ajute cat mai multi oameni in redobandirea sau mentinerea sanatatii!
Dupa primarie a urmat sauna si aglomeratia de la posta. Aici am intalnit un functionar de treaba care m-a ajutat cu trimiterea coletului si cu un artificiu ca sa platesc ceva mai putin. Ii multumesc! Pentru mine orice leut este important. Mai ales cand pleci la un astfel de drum cu 200 RON in buzunar. Nu ma simt in nesiguranta, dar asta doar datorita credintei si increderii in Divin!
Am pornit voiniceste la drum in jurul orelor 12pm. Era un pic innourat cerul si asta ma ajuta mult, dar zapuseala tot nu-mi lasa aer sa respir. Mai ales ca sunt obisnuit cu aerul de munte de la Toplita, Harghita.
M-am oprit in parcul de la Vacareni unde am intalnit doi globetrotteri francezi din Toulouse, care strabateau Europa pe biciclete. Si ei, ca si mine, s-au refugiat la umbra si asteptau sa se mai duca din caldura. Nu numai ca zapuseala si caldura nu au inceput sa scada, dar a iesit si soarele din nori… Mi-am dat seama ca degeaba stau… M-am repornit… Mai greu cu pornirea… Cred ca nu-mi dadea delcoul la timp scanteia si mergeam cam in 3 cilindri… Sistemul de racire nu prea functiona corect, dar mi-am zis ca-l repar eu mai pe seara cu cativa ardei iuti!
Drumul acesta, ca si majoritatea din aceasta etapa, au fost cand pe un picior de rai, cand pe gura de plai… Sus, jos, sus, jos… Prea tare seamana cu viata acest drum. La urcare ma bateau bocancii la calcaie, la coborare ma strangeau si bateau la degete si tot asa…
Urcand un deal, pe partea stanga a drumului, o femeie in varsta mergea in fata mea cam la o suta de metri urcand incet. Deodata a auzit zgomotul ce-l facea toiagul pe asfalt si, privind in urma, a inceput sa grabeasca pasul. Prima oara mi-am zis ca nu eu sunt cauza, dar se tot uita in urma ei si pe masura ce eu ma apropiam ea se tot grabea. Cand intalnirea noastra a devenit iminenta, ea s-a dat la o parte si cu o fizionomie speriata m-a urmarit cum trec… I-am facut semn sa stea calma ca nu am tendinte gerontofile si nici nu dau la cap cu toiagu’!!! :))
Datorita terenului variat si bocancilor incapatanati, am facut mici rani pe picioare. Dupa un scurt popas in care am incercat sa ma bandajez, dar fara prea mare succes am continuat sontac, sontac drumul pana la Manastirea Dinogeția. Pe drum am ramas si fara apa. Am reusit, dupa o surta ratacire, sa dau si de manastirea care nu are un indicator precis pe harta.
Parintele Alexei ma astepta, fiind anuntat de Domnul Aurel Stanica. Din primul moment, calugarii de aici, de la Manastirea Dinogeția, au fost foarte de treaba si m-au ajutat cu cat au avut si au putut.
In acea seara am avut o scurta discutie cu dansii despre nutritie si sanatate, dar se pare ca erau setati pe ale lor si nu prea dispusi sa afle noutati! Ii inteleg si le multumesc pentru ce mi-au oferit. Tot aici am reusit sa-mi spal la masina si hainele, care altfel, de mana sunt mai greu de spalat.
Am picat frant de oboseala, fara sa mai simt foame sau durere.
