Ziua 1, Etapa 5. Bacău – Runc

26 septembrie 2015.

Plimbare plin ploaie …

Dimineata cetoasa si uda de toamna… Umezeala si racoarea mi-au invadat camera si mi-au amintit ca toamna este aici.  Toamna…anotimp bland si colorat, anotimpul contabilitatii sufletesti si trupesti, ultima etapa a unui ciclu anual si universal… La fel ca in „toamna vietii”…

Rutina matinala mi-a furat mult timp. Eram inca obosit si incet. Mi-a trebuit un dus prea-lungit ca sa scap de starea de somnolenta inradacinata in mine dupa intrarea in „campurile intrigante”. Cine stie, citeste si este de la fata locului, intelege perfect! 🙂

Am plecat, mergand agale, si absorbind umezeala atmosferica. Am admirat santierele din Bacau, gandindu-ma, initial, ca se pregatesc de primirea refugiatilor. Da, dar parca nu semanau a transee…Si apoi, transee cu diverse conducte in ele? Cune a mai vazut?

Am luat-o fix in directia opusa traseului meu, la sfatul unui „cunoscator”de-a locului. Am facut doi km in plus, dar nu-i bai, important e sa fim noi sanatosi! In faza asta a intervenit Adi, care tot nu se dumirea cum merg eu. M-a pus sa scot busola si sa actualizez harta de pe site. Am dat curs ordinului si ne-am trezit ca eu mergeam aiurea. Ok! Am dres-o cotind la stanga si intrand pe drumul desfiintat si distrus de santiere! Fain, ma simteam ca in copilarie, pe vremea lui Ceausescu, cand se tot construia!

In sfarsit, cu greu, ies din Bacau si incep sa ma indrept vertiginos catre Buhusi, Manastirea Ciolpani. O schimbare de ultim moment, face sa aflu ca la Ciolpani, Maicile nu pot caza un pelerin ca mine, fara bani de pus in cutia milei. Am tras concluzia ca manastirea aceea este un soi de centru turistic, care in urma cazarii si atractiilor „turistice” din manastire, fac bani si asta e tot ce conteaza. Pacat, mare pacat…

Pe la iesirea din Lespezi am hotarat sa mananc. Am gasit o poienita si cand sa ma pun jos, am remarcat ca era o zona cu fructe de padure…si pe langa arbusti si niste …caca parca ca de ursi. Repede mi-am dat seama ca e putin probabil sa fie ursu acolo. Eram prea jos… M-am dezechipat, am mancat si m-am intins sa ma odihnesc. Se pare ca am atipit. Deodata picaturile de ploaie m-au trezit si in mare graba m-am echipat si de ploaie…Prea tarziu. O parte din echipament se udase si ingreunase.  Am pornit la drum …din nou… Am mers si-am mers, si-am mers … Si ploia cand incepea, cand se oprea si tot asa, eu ma echipam, dezechipam… As fi mers echipat, dar costumul de ploaie e bun si de sauna si chiar de sauna nu aveam chef! 🙂

Dar, eu mi-am vazut de drum. Din cand in cand vorbeam cu Adi si-mi zicea: „vezi ca esti aproape de o intersectie de drumuri. Tu tine-l pe cel principal, cel pe care mergi!” Eu intelegeam ca trebuie „s-o tin tot pe-a mea!” si asta si faceam… 🙂  Si am tot tinut-o asa cam 22~24 de km, cand, deodata, Adi mi-a zis, in sfarsit, sa fac dreapta. Si m-am conformat, ce era sa fac? Eu sunt doar pilotul, iar el este copilotul si navigatorul. Sunt nevoit sa-l ascult, ca daca nu, data viitoare ma directioneaza fix in padure…:) Ei…nu chiar, Adi e baiat bun si nu ma lasa in camp, sau padure! Multumesc , Adi!

De indata ce am cotit la dreapta, am inceput sa ma simt mai bine. Nu mai erau masini si zgomote… Era mai multa natura si mai putina aglomeratie.  Am mai mers asa cateva ore, am trecut peste un camp, am traversat o padure si dupa ce am trecut de padurea de arama, am dat de manastire. Am nimerit bine! Era slujba si se auzea toaca si imediat clopotele… Frumos! Un sunet puternic, hotarat, viu!

Am intrat, am vorbit cu un calugar si am fost redirectionat la parintele bucatar. Un om de treaba, vesel, deschis si vorbaret. Ne-am imprietenit, am mancat si apoi m-am retras catre chiliuta mea. Seara s-a sfarsit in linistea ploii…Picaturile mi-au acompaniat si facilitat trecerea rapida in starea alfa… 🙂

Multumesc Tie Universule, pentru toate cele!