Ziua 1, Etapa 4. Galați-Braniștea

25 august 2017.

M-am trezit in miez de noapte, in liniste si tacere am pregatit bagajul si dupa ce mi-am luat la revedere de la rudele mele, am pornit vioi la drum.

Dupa o scurta ratacire prin cartier, am hotarat sa consult si harta. Bine am facut, caci mergeam catre Braila in loc de Focsani. E posibil ca Universul sa fi tinut minte ca vreau sa ajung si pe la Adi, in Buzau. 🙂 Dar din motive strict tehnice am decis sa merg direct catre Focsani, lasand pe mai tarziu intalnirea cu bunul meu prieten de la Buzau.

La iesirea din oras, un cetatean sfatos, maruntel si simpatic,  a intrat in vorba cu mine si mergand in aceeasi directie, m-a insotit pret de vreun kilometru. Timp in care imi povestea ca el si cu alti prieteni de-ai lui au facut intr-o zi 80 de kilometri pe jos… Nu numai ca m-am mirat dar mi-am amintit ca cei mai rapizi mesageri, calare, ai lui Alexandru Macedon, abia faceau 80~100 de km /zi. Acesta trebuie sa fi fost unul dintre postasii lui Macedon! :)) Adevarul este ca semana cu un tip arhaic. Barba mare si deasa, par mare si cret, statura mijlocie si robusta. As fi zis ca e lipovean… dar stiu, avand in familie lipoveni, ca ei sunt inalti si solizi.

Noaptea era in putere si ma cuprindea din toate partile…Pasii erau vioi si hotarati sa calce macar vreo 18 kilometri. Mergeam in bezna si farurile masinilor care veaneau din fata mea, imi antrenau retina si pupila ochilor… Nu este placut, dar cred ca devine util, dincolo de obositor!

Am tot mers, am mers si-am mers… Dincolo de dincolo unde m-am intalnit cu mine. Noaptea intunecata mi-a oferit sansa introspectiei. Mi-a lasat ocazia de a percepe apriorii miresmele si sunetele suave ale naturii. Ziua, imaginile, luminozitatea puternica si agitatia exteriora estompeaza celelate organe de simt, exceptand vazul.

In sinea mea am readus amintiri, trairi si sentimente, am „vorbit” cu prietenii si dusmanii mei, incercand sa le ofer din departari ceea ce pe mine ma bucura si anima pe aceasta cale.

Spre dimineata am cautat un loc de popas sa ma odihnesc. Am gasit cateva tufe de ulm salbatic si m-am adapostit sub ele, pe marginea unui canal de irigatii…Vorba ceea „ca betivul in sant”… Da, dar aici lipsea betivul! :)))   Nici nu m-am instalat bine ca am si atipit… Mos Ene a fost iute, chiar daca …e mos! Frigul si umezeala, in schimb, m-au trezit degraba. Prins in corzi si inghesuit de tremuraturi am desfacut bagajul si am imbracat tot ce aveam, adica un trening de fas si o haina de ploaie. Soarele rasarea si eu il zoream sa se uite mai repede la mine. Nu ma simteam atat de important, ci ma simteam inghetat. La rasarit au fost mai putin de 10 grade C  in atmosfera, iar umiditatea depasea usor 80%.

Dupa ce am uscat echipamentul si am incalzit drumetul, am purces din nou la drum.

In cativa pasi si cativa kilometri am fost la Branistea si am vizitat primaria comunei. Aici am dat peste oameni draguti si iata-ma cazat si hranit….

Preotul Paroh, fiica dansului, Domnul Primar, Viceprimarul si ceilalti oameni de aici, cu care am interactionat, mi-au imprimat in suflet o adanca si frumoasa parere.  Saritori, omenosi, binevoitori si ospitalieri! Multumesc mult! Imi doresc ca toti romanii sa fie macar la fel!

Seara a sosit pe nesimtite si eu inca nu mancasem. Gazdele mi-au tinut companie la masa si am povestit despre noi si despre Nutritie si Sanatate.  A fost o seara frumoasa.

Multumesc! Multumesc! Multumesc!