Sunt un izvor, o frunza din padure, un fir de nisip din desert, o picatura din ocean, o viata a unui gand.

Numele meu este Edward Chirlacopschi. Sunt român cu toate ca stramosii mei nu prea si am 39 de ani cronologici. Orasul lui Bucur este locul meu natal. Cu 21 ani in urma, m-am rasadit in Toplita, Harghita, in sanul naturii mama si in armonie cu ea. Frecventarea cursurilor Facultăţii de Educaţie Fizică, Sport şi Kinetoterapie mi-a intarit cunoasterea si curajul de : A FI si m-a purtat din nou in capitala. Dupa facultate m-am implicat in turism, fiind administratorul unei modeste baze turistice. In prezent mă ocup de nutriţie, kinetica, rezonand excelent cu acestea si cochetez cu ideea de a infiinta o ferma ecologica autosuficienta.
Din copilarie m-am indragostit de munte si natura. Adolescenta m-a purtat prin cotloanele si varfurile Romaniei. Cararile muntilor si potecile padurilor imi sunt cunoscute de la 10 ani. Rucsacul, cortul si sacul de dormit au fost si mai sunt o parte din modul meu de a fi!
Peregrinarile prin “Patria lui Ion” au construit in mintea si sufletul meu imaginea uneia dintre cele mai frumoase tari din cate am cunoscut. Faptul ca m-am ocupat de turism, in Toplita, Harghita, m-a ajutat sa experimentez si sa inteleg mentalitatea romaneasca, cat si neajunsurile ei.
Copilaria si adolescenta mi-au fost marcate de dragostea fata de natura si animale, de expeditiile montane solitare, de cele opt ore de sport zilnice, de cartile si lectura care mi-au acompaniat noptile. Experienta mea este urmarea fireasca a unei vieti pline de neastampar, culoare si durere, cat si a cautarii esentei vietii si sanatatii! Trairile acestea s-au concretizat in numeroase incercari de a-mi ajuta semenii, dar in urma unor socuri, accidente, cat si in urma intalnirii cu Valeriu Popa, acestea au devenit destinul meu.
          In copilarie imi petreceam vacantele la Campina si la Brasov. Acolo bunica mea avea rude. Unchiul meu, fratele bunicii, venea de la fabrica, manca si apoi ma lua si ma plimba pe dealuri si prin paduri. Spre seara eram frant, asa ca de multe ori ma aducea in carca. Imi povestea despre copaci, plante, animale, izvoare si despre binefacerile naturii si muntelui. Atunci a inceput prima mea dragoste, atunci m-am indragostit de natura si de munte. La varsta de 10 ani am mers prima data pe munte cu cortul si rucsacul, intr-un grup de montagniarzi, fara parinti si bunici. De atunci am tot visat sa calatoresc. Am strabatut potecile muntiilor de cele mai multe ori singur.  Drumurile si peregrinarile prin tara mea natala m-au facut sa realizez ca avem una din cele mai frumoase tari din Europa. Calatorind si prin Europa occidentala, am avut ocazia sa vad o civilizatie superioara si diferita, dar nu am reusit sa vad multe locuri mai frumoase decat cele din Romania.
          Inca de cand eram in scoala primara am hotarat si visat sa ma mut la munte.
          Providenta se pare ca m-a auzit si la varsta de 18 ani m-am mutat impreuna cu familia in Toplita, Harghita. Un mic orasel de munte ce acum isi zice “ municipiu”. Am hotarat sa raman acolo datorita peisajelor incantatoare, a oamenilor de treaba si a multelor izvoare, unele chiar cu apa calda.
 In Toplita mi-am facut un rost, dar se pare ca a trebuit sa-l abandonez, “ multumita” “crizei”. Am administrat o cabana montana si un camping. Am discutat cu multi din cei care-si petreceau concediul la mine si spuneau ca la aceiasi bani si la conditii mult mai bune pot merge in Austria la schi. Din pacate aveau dreptate … La noi totul este facut astfel incat sa plecam, daca nu putem fi dati afara.
          Marea mea indignare si durere a fost sa vad cum romanii isi petrec vacantele in Austria, Bulgaria si cum evita de cele mai multe ori Romania, fara sa o cunoasca cu adevarat.
          Mereu am visat sa schimb si ajut lumea, mereu am incercat cu resurse si logistica insuficiente, mereu am suferit datorita durerii ca nu pot face mai nimic, ca nu pot ajuta, ca nu…
          Aveam 4 ani… Eram la Constanta impreuna cu parintii mei… In acea seara a inceput totul! Vazusem filmul romanesc „Codin” in care acest puternic personaj sfidase de mai multe ori moartea ca in final sa se intalneasca cu ea datorita mamei lui, o fanatica religioasa. M-am trezit in miezul noptii urland cat puteam ca „eu nu vreau sa mor”. Din cauza agitatiei si a fricii cumplite mi s-a facut rau si am dat afara din mine tot ceea ce mancasem. Acea noapte mi-am amintit-o mereu… Chiar si acum dupa 30 de ani. Ceva, atunci, acolo a inceput sa se schimbe sau sa creasca in mine: „DORINTA DE A TRAI!!!”, „Refuzul ostentativ de a muri!”
            Aveam 12 ani… bunicul meu moare de cancer la stomac… Din nou un soc… Eram copil si l-am vazut plecand la spital… Eram sigur ca se va intoarce si nu m-am dus sa-l salut sau sa vorbesc cu el. Nu s-a mai intors decat rece si inert. Acel ceva din mine a mai primit apa si hrana si a inceput sa creasca si mai tare…
            La 12 ani am inceput sa citesc si altceva decat romane de capa si spada si de razboi, carti despre electronica si extraterestri. Au inceput sa ma preocupe enigmele vietii si ale Terrei. Tot acum gasesc prima carte de yoga la bunica mea in biblioteca. Tot acum incep primele mele antrenamente sportive.
            Dupa un an si ceva, impreuna cu un bun prieten incep sa studiez si sa practic „Karate Shotokan”. Ne antrenam ascunsi sub o bolta de vita de vie si visam la maestrie… Visam la a nu mai fi lovit si la a nu mai fi nevoie de violenta.
            Vine „revolutia” si se deschid mintile si tarabele, granitele si sufletele, incep prigoanele si de asemenea scindarea societatii in categorii si clase sociale. Aflu mai multe despre misterele acestei vieti incepand cu „Filosofia Ezoterica a Indiei”, apoi despre alimentatie, stretching, ju-jutsu, aikido si altele. Ma incita si ma atrage puternic arta samurailor si imi doresc sa o urmez…
            Consecinta a dorintei mele, ajung elevul lui Alois Gurschi si al lui Nistor Gheorghe. Apoi incep sa bantui salile de arte martiale in cautarea esentei si a spiritului. Ma opresc pentru doi ani la Sensei Dutchevici. Aici sunt atestat in Hakko-Ryu si devin instructor…
            Intre timp cumpar toate cartile care-mi atrag privirile si-mi fura emotiile. Citesc zi si noapte, ma antrenez la scoala, la sala, noaptea si ziua… Visez sa devin un maestru…
            Implinesc 18 ani… In urma unor experimente alimentare, a unor greseli de alimentatie si a unei erori de antrenament am suferit o fractura de rotula pe genunchiul drept. Rotula era crapata/ despartita in doua parti. Eu mergeam intr-un picior, dar ceva imi spunea sa nu merg la spital… Poate faptul ca bunicul meu nu s-a mai intors???  Poate faptul ca vazusem ce inseamna spital…??? Intr-un final, dupa o saptamana, am ajuns cu genunchiul umflat si negru la spital. Doctorii ingroziti au vrut sa-mi faca internarea si sa ma opereze ca sa „nu-mi pierd piciorul ” :))  „Distractie” mare cand am auzit si de operatie… Am plecat acasa sa-mi iau ce-mi trebuia pentru internare si dus am fost… Mi-a luat un an si jumatate pana sa merg din nou bine si sa pot sa dau examen la facultatea de educatie fizica. Fara ghips, fara operatie, fara incurajari, fara medicamente, fara doctori si spitale… Greu de crezut, nu??? Stiu! :)) Atunci a fost momentul care m-a adus aici… Eram confruntat si ma confruntam… Eram descurajat de toti si ma simteam singur impotriva tuturor… Parea o nebuna si lasa actiune a unui tanar mai mult fricos decat rebel. Eu de fapt eram DOAR EU! Nu credeam in nimic din ce nu-mi putea confirma nimeni!!! Asa am inceput sa studiez temeinic si profund alimentatia si „medicamentatia”  naturista: mancare proaspata si cruda, tratamente babesti si credinte in… MINE INSUMI!!!
Am terminat facultatea de educatie fizica si acum alerg si merg normal… Traiasca lipsa mea de credinta in Prof. Dr. Universitari care vazand radiografiile sustineau ca nu am sa mai pot face sport si ca o sa raman un handicapat tot restul vietii…!!! :))
Au trecut anii, au trecut muuulti ani, ani in care mintea si sufletul meu au fost preponderent preocupate de problema vietii si a mortii, a vietii de aici si de dincolo. Am fost impins atat de frica, de curiozitate, de fascinatia misterelor, cat si de dorinta puternica de a ajuta oamenii dragi mie. Citeam tot ceea ce se referea la sanatate, viata, moarte sau misterele vietii si ale mortii… Am acumulat informatie si experiente cat alti oameni in zece vieti…
         Am inteles de-a lungul anilor ca daca nu servesti, nu esti servit! Daca dai, ti se da, daca iei, ti se ia! Am hotarat sa devin un servitor al acestei vieti si al acestui univers, am hotarat sa daruiesc… Dar mi-am dat seama ca am de toate si totusi sunt sarac. Un om fara adevarata iubire este sarac, un om fara suflet este sarac, un om fara minte este sarac… Asa am hotarat sa servesc, sa iubesc si sa daruiesc tot ce pot si sunt! Asa a aparut si acest blog.
         Unii sunt atat de saraci ca nu au decat bani si ce se poate cumpara cu ei. Unii sunt „bogati” doar in griji si prejudecati, in doctrine si iluzii… Dar e treaba lor…
          Oameni buni…, credeti in voi si in VIATA! Studiati temeinic sacrificand timp, caci cunoasterea este rasplatita cu viata si libertate!